Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După Voeckler, potopul! Cancellara rămîne în galben

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 8 iulie 2009 ·

Thomas Voeckler (Bouygues Telecom) a dus pînă la capăt prima evadare reuşită din Turul Franţei, trecîndu-şi în palmares cea de-a doua victorie de etapă din carieră. Elveţianul Fabian Cancellara (Saxo Bank) păstrează şi în ziua a şasea tricoul rezervat celui mai bine clasat rutier în ierarhia generală

196.5 kilometri, două căţărări de categoria a patra, vînt lateral şi ţipetele entuziasmate ale unei mulţimi-gigant de pe marginea şoselei dintre Le Cap d'Agde şi Perpignan. Acestea au fost coordonatele unei etape în care atenţia sprinterilor era condiţia minimă pentru victorie. Dar, cum socotelile dintr-o staţiune balneară de pe marginea Mediteranei nu se compară cu cele dintr-o capitală de departament francez, aşa nici atenţia britanicului Cavendish nu s-a comparat cu încăpăţînarea francezului Voeckler.

Plecaţi cu dimineaţa în cap, Anthony Geslin (FdJ), Marcin Sapa (Lampre), Thomas Voeckler (Bouygues Telecom), Yauheni Hutarovich (FdJ), Mikhail Ignatiev (Katusha) şi Albert Timmer (Skil-Shimano) au deschis drumurile pentru grupul masiv de rutieri şi, profitînd de şoseaua îngustă şi cu viraje numeroase, au intrat în ultimii 10 kilometri cu un avantaj rezonabil, de un minut şi 15 secunde. În spatele celor cinci rutieri, vîntul puternic a frînt din nou plutonul, de data aceasta Robert Gesink (Rabobank) fiind victima principală a trenei dusă de Astana şi Columbia.

Thomas Voeckler a accelerat în dreptul ultimelor 6 borne, fiind urmat doar din inerţie de olandezul Albert Timmer. Francezul în vîrstă de 30 de ani şi-a încleştat mîinile pe ghidon, a strîns din dinţi şi a reuşit să treacă linia de sosire cu un pumn de secunde în faţa vuietului stîrnit de lupta dusă la vîrful plutonului pentru locul doi. Fabian Cancellara a păstrat tricoul galben, în timp ce Alberto Contador a fost protejat permanent de Lance şi coechipierii de la Astana.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă

News.ro acum 17 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară - VIDEO

News.ro acum 17 minute
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 36 minute
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum o ora
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Bayern Munchen și Real Madrid, remiză în turul SEMIFINALELOR Champions League. Ce spune Carlo Ancelotti

Gandul acum 20 minute
Bayern Munchen și Real Madrid au încheiat la egalitate, scor 2-2, în turul semifinalelor Champions League și calificarea se va juca peste o săptămână pe Santiago Bernabeu, la data de 8 mai. Real Madrid a condus cu 1-0, prin golul marcat de Vinicius

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum o ora
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Care este starea sa de sănătate

Adevarul acum o ora
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă a Institutului Inimii din Cluj Napoca.

Administraţia Biden va impune dotarea tuturor maşinilor şi camioanelor noi cu tehnologie avansată de siguranţă

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden intenţionează să solicite ca toate maşinile şi camioanele noi să vină cu sisteme de evitare a coliziunii pietonilor, care includ tehnologie de frânare automată de urgenţă, până la sfârşitul deceniului. Într-un interviu, secretaru

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°