Tot limba şi experienţa sînt cele care ne ajută în căutarea portretului ticălosului. Rareori acesta este static, „încremenit“ sau nu „în proiect“. Dinamica vieţii îi este de cel mai bun ajutor lui, şi nu omului cinstit. Schimbările toate cîte sînt îi sînt favorabile pentru că aşa el poate susţine oricînd că are dreptate, uitînd tot ceea ce ţine de context real şi de interesele legitime ale celorlalţi. Ticălosul se joacă, pînă să ajungă la destinele altora, cu uitarea celorlalţi. Prin ea le amorţeşte vigilenţa şi spiritul de conservare pentru ca apoi să le determine inexorabil un curs neliber al destinului. În primul rînd, el manipulează nevoia omenească de a uita ceea ce e neplăcut şi penibil, nedemn şi vulnerabil din viaţa fiecăruia. Simultan, sînt întărite şi accentuate defectele comune sau cele majore: parvenitismul şi lăcomia, vanităţile şi invidiile, spiritul intrigant şi setea de putere cu orice preţ. Tocmai de aceea, ticălosul ajunge prin faptele sale – dacă acestea sînt bine-cunoscute altora – să fie numit nemernic saui netrebnic, adică om de nimic. Evident că, de nimic este valoarea lui, dar nemernicia înseamnă că s-a adus într-un chip lipsit de dubiu proba necinstei şi a absenţei oricărui sentiment al onoarei şi a demnităţii personale. Acestea nu sînt nimicul în sens strict, ci nulitatea şi josnicia, asociate nemijlocit în sufletul moral-instinctual cu sentimentul de scîrbă, cel de oripilare că pot exista asemenea „lighioane“ printre oameni. De fapt, Marin Preda, de pildă, chiar foloseşte acest anume termen atunci cînd, într-un mic eseu, defineşte descriind „tipul infect“ ca fiind, mai înainte de orice, „neobosit inventiv“. Într-o luptă provocată de acest tip uman – infect pentru că este ticălos şi ticălos pentru că este infect –, strategia lui nu este să joace după reguli drepte şi oneste, ci să „cîştige cu orice preţ“. Or, inventivitatea, sau, poa