Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţie de reptile la Muzeul de Istorie

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 ianuarie 2008 ·

VÂLCEA. Muzeul de Istorie găzduieşte o expoziţie de reptile, în cadrul căreia sunt prezentate 75 de exponate, adunate din toate colţurile lumii. Pentru un tarif de patru lei pentru adulţi şi trei lei pentru copii, vâlcenii au ocazia să vadă cobre, iguoane, şerpi uriaşi, scorpioni, broaşte ţestoase, anaconda, şerpi cu clopoţei, varani, vipere africane, tarantule, gekko, boa şi şerpi regali. Alexandru Molnar, administratorul colecţiei, a declarat că publicul vâlcean manifestă un interes deosebit pentru acest tip de expoziţii. „Mă bucur când văd că lumea vizitează. Avem şi exemplare foarte rare, cum ar fi cobra albă, care se găseşte în numai opt exemplare la nivel mondial“, a mai spus Molnar.

Deşi colecţia de reptile este una foarte bogată, regretul administratorului este că printre exponatele sale nu sunt şi exemplare româneşti. „Una dintre normele europene interzice prezenţa în expoziţii a exemplarelor autohtone pe motiv că sunt protejate de lege. Am exponate din toate colţurile lumii, dar nu şi autohtone. Sunt şi în ţara noastră vreo şase feluri de vipere, care nu sunt la fel de periculoase ca acelea pe care le avem aici, dar pe care mi-ar fi plăcut să le am“, a mai precizat Molnar. În ceea ce priveşte mâncarea, reptilele se hrănesc numai cu carne de pui, de curcan sau de vită. „Normele europene nu mai permit să le dăm să mănânce vietăţi“, a mai declarat administratorul. Expoziţia este deschisă până la sfârşitul lunii februarie. VÂLCEA. Muzeul de Istorie găzduieşte o expoziţie de reptile, în cadrul căreia sunt prezentate 75 de exponate, adunate din toate colţurile lumii. Pentru un tarif de patru lei pentru adulţi şi trei lei pentru copii, vâlcenii au ocazia să vadă cobre, iguoane, şerpi uriaşi, scorpioni, broaşte ţestoase, anaconda, şerpi cu clopoţei, varani, vipere africane, tarantule, gekko, boa şi şerpi regali. Alexandru Molnar, administratorul colecţiei, a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 11 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 8 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 12 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°