Încasarea TVA la tranzacţiile de cereale şi alte mărfuri agricole se va face la sfârşitul ciclului comercial, şi nu pe parcurs. Ordonanţa de Urgenţă adoptată ieri de Guvern prevede că taxarea inversă la cereale şi plante tehnice va fi aplicată, începând de astăzi, până la 31 mai 2013 inclusiv.
În regim de maximă urgenţă, presat de termenele impuse prin directivele UE, Guvernul a adoptat ieri un mai vechi proiect de ordonanţă prin care va impune un nou regim fiscal pe piaţa cerealelor şi plantelor tehnice.
Este vorba despre taxarea inversă, un mecanism fiscal prin care distribuitorii nu vor mai încasa (deci nu vor mai deduce sau, după caz, nu li se va mai rambursa!) taxa pe valoarea adăugată şi abia ultimul beneficiar va înregistra şi va plăti TVA.
„Fantomele" rămân fără obiectul muncii
Până ieri, TVA se plătea în fiecare etapă a ciclului comercial, practică prin care se ajungea inclusiv la scumpirea alimentelor. Practica încasării/plăţii de TVA pe fiecare verigă a lanţului comercial lăsa destul loc pentru firmele-fantomă, care tranzacţionau doar pe hârtie cereale şi obţineau venituri din deducerile sau rambursările aferente respectivelor tranzacţii.
De azi, astfel de practici nu-şi mai au rostul, pentru că intermediarii nu mai „lucrează" cu TVA.
Plantele care vor intra sub incidenţa acestei modificări sunt grâul dur, alacul destinat însămânţării, grâul comun destinat însămânţării, alt alac şi grâu comun, nedestinate însămânţării, secara, orzul, porumbul, boabele de soia, seminţele de rapiţă sau rapiţa sălbatică, seminţele de floarea-soarelui şi sfecla de zahăr.
Ministerul Finanţelor, iniţiatorul proiectului, invocă necesitatea implementării taxării inverse înainte de începutul perioadei de recoltare a acestora, pentru că în timpul campaniei se manifestă cu preponderenţă fenomene evazioniste.
În scri