"Din acest moment, tatăl meu, Sorin Ovidiu Vîntu, nu mai este asociat în această afacere", a spus fiica omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Copiii lui SOV au declarat că ei au vândut toate acţiunile pe care tatăl lor le deţinea în cadrul trustului Realitatea Media.
Sorin Ovidiu Vîntu "a creat o afacere solidă, care ne-a adus numai probleme", a subliniat fiica omului de afaceri.
Elan Schwartzenberg a spus că le mulţumeşte tuturor celor care au investit în Realitatea.
"Sunt om de afaceri. Această afacere este, poate, pentru mine, cea mai importantă afacere pe care am făcut-o vreodată.", a declarat Schwartenberg.
"Nu mă pricep la mass-media, dar îi admir pe cei care o fac, pe Sebi Ghiţă - doar cuvinte de laudă despre iniţiativa domniei sale".
"Doresc ca Realitatea să fie un fel de CNN local", a mai spus noul patron al televiziunii Realitatea.
A cumpărat 90% din pachetul acţiunilor trustului Realitatea, însă preţul este confidenţial, a menţionat omul de afaceri. Totuşi, el a spus că Sorin Ovidiu Vîntu şi-a recuperat investiţia. Contactat telefonic, Sebastian Ghita nu a vrut sa comenteze declaratiile lui Schwartenberg.
El a anunţat că a cumpărat acţiunile cu tot cu contractul de management încheiat cu Sebastian Ghiţă, pe care îl respectă pentru banii investiţi la Realitatea TV.
Afacerea dintre cei doi a fost parafată miercuri seara, după o negociere de câteva săptămâni.
În octombrie 2010, Realitatea Media a încheiat un contract de management cu ASESOFT, controlat de Sebastian Ghiţă, pe o perioadă de 5 ani.
Asesoft l-a numit pe Sebastian Ghiţă manager general. Prima infuzie de capital al ASESOFT la Realitatea a fost plata salariilor restante (pe aproape un an) de circa 4-5 milioane de euro şi plata unei părţi din datoriile acumulate de circa 2-3 milioane de euro. Până în preze