Primarul din Fitioneşti, Iordache Cazacu, spune că a fost ameninţat cu puşcăria, de candidatul ARD pentru Camera Deputaţilor, Florin Mihail Secară. Potrivit primarului, incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, chiar în curtea bisericii din sat, la puţin timp după ce un camion încărcat cu cherestea a ajuns în curtea lăcaşului de cult. „Eram aici când a ajuns (Florin Secară, n.r.), împreună cu toţi consilierii PDL din comună şi staful lui de campanie. Venisem pentru că şoferul camionului nu ştia unde este bise-rica şi m-am oferit să-l ghidez, deoarece părintele era la o pomană. Imediat ce m-a văzut, Secară m-a luat la întrebări cu privire la camion şi i-am spus că a adus cherestea pentru casa parohială. A început să strige că asta e mită electorală, a filmat, a fotografiat, fără permisiunea nimănui, prin curtea bisericii, după care m-a ameninţat cu puşcăria şi a sunat la 112”, a povestit edilul.
Iordache Cazacu spune că mate-rialele de construcţie au fost trimise de omul de afaceri Victor Roman, precizând că „lumea ştie că el a mai sprijinit biserica şi în perioada 2009-2011, în calitate de om de afaceri şi pentru că e un om cu suflet”. „Cheresteaua a venit legal, are documente de însoţire doveditoare”, a mai spus primarul.
Preotul Vasile Dabija a ţinut să precizeze că materialul lemnos care a inflamat spiritele va fi achitat. „Singurul avantaj de care ne bucurăm este acela că ne-am înţeles să plătim când vom aduna banii. Noi am mai cumpărat materiale de construcţie şi de la depozitele din Panciu, dar după o lună trebuia să le achităm şi era greu să strângem bani într-un timp atât de scurt. Acesta este un obiectiv care se realizează cu sprijinul enoriaşilor, iar lucrările au început de 6 ani”, ne-a declarat părintele Dabija.
„M-a ameninţat că de alegeri îmi trimite procurorii pe cap!”
Primarul Cazacu mai susţine că, tot sâmbăt