Ucrainienii sunt nişte români mai cu bani. Par la fel de străini, zgomotoşi şi transpiraţi, dar se dau jos din Bentley-uri în loc de BMW-uri. Ieri, la Monte Carlo se vorbea numai ucraineană. Micuţul stat Monaco, de numai 30.000 de locuitori, a fost invadat de armata portocalie a Şahtiorului, care aproape a dublat populaţia din oraşul monegasc.
Fanii catalani se uitau puţin miraţi la valurile de ucrainieni care curgeau spre stadion. Probabil că nu erau obişnuiţi să vadă estici mai bogaţi ca ei. La Monte Carlo, unde un metru pătrat poate ajunge şi la 100.000 de euro, iar o cafea la Cafe de Paris bate spre 50 de euro, ex-sovieticii s-au simţit în largul lor.
Asta până pe gazon. Când „milionarii” Barcelonei au preluat controlul. „Barcelona Estului”, aşa cum îşi intitulase Lucescu echipa la conferinţa de presă, a părut mai mult un fel de Timişoara la Doneţk. A încercat să ţină jocul cât mai departe de poarta lui Piatov, gaura neagră din apărarea Şahtiorului. Cigrinski a stat lipit de Ibrahimovici. Când jocul era în jumătatea Barcelonei, ucraineanul îl mai întreba câte ceva pe suedez. Poate cum s-a adaptat printre catalani, acolo unde stoperul lui Lucescu va ajunge săptămâna viitoare.
Il Luce, nervos pe bancă. Parcă mai nervos decât acum nouă ani, când tot aici, la Monte Carlo, bătea un alt „uriaş” din Spania, Real Madrid, cu Galatasaray. Dar atunci era Hagi. Şi Jardel. Acum ţipă degeaba la brazilienii săi. Sunt la fel de surzi ca la Timişoara. Barcelona cere penalty la un henţ în careul lui Şahtior. Lubos Michel zâmbeşte de la oficială. A zâmbit de mai multe ori şi în sezonul trecut până să râdă la Cupa UEFA.
Pauză. Lupescu, cu un aer preocupat, de supervizor neamţ, străbate terenul, chiar pe gazon. Apare de la vestiare şi Lucescu. Când o fi îmbătrânit aşa Il Luce? La Istanbul, cu Cupa în braţe, avea aerul unui pioner. Dar de at
