De cînd eram mică, mama a hotărît să mă ducă în vacanţă altfel decît pe ceilalţi copii: şi anume după începerea şcolii, cînd toţi îşi vedeau cuminţi de lecţii.

Atunci găseam locuri, atunci era mai puţină lume pe stradă, la masă. Şi cum copiii îşi doresc, de cele mai multe ori, exact opusul celor pe care le vor părinţii lor, eu, una, admiram mai curînd puhoaiele de oameni, locurile colectiviste, gen tarabele de la munte.

Exista, şi mai există încă, un soi de turism căruia, pe atunci, cred că îi spuneam „sindicalist“: grupuri-grupuri de „cetăţeni“ îmbrăcaţi casual spre casnic, în bermude de casă sau rochii-capot şi şlapi, cu copii şi bunici, care dădeau tîrcoale locurilor standard: în Sinaia – curtea Peleşului, drumul dintre Peleş şi Mînăstire, parcul şi bulevardul central.

Oamenii respectivi vorbeau între ei, vesel şi uneori vulgar (se mai apostrofau, familial...) şi păreau a avea un unic scop – să consume. Ori produse perisabile, de genul alimente, de preferinţă cele care se mănîncă pe loc – acadele, mere pe băţ, turte dulci etc. –, ori suveniruri.

DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu„Suveniruri“ e un termen actualmente poate impropriu în ce priveşte comerţul de tarabă, pentru că acum, pe lîngă obişnuitele aranjamente semiabstracte din lemn pe care scrie „Buşteni“, se vînd şi numeroase obiecte, să le zicem, utilitare: de pildă, există, pe Valea Prahovei, o modă a puloverelor tricotate foarte colorat şi cu multe animale pe ele. În genul celor cu reni în relief pe care le vedem în filmele de Crăciun, doar că, de astă dată, cu animale carpatine: urşi, iepuri, cerbi, chiar şi căţei. Un soi de pulovere-covor, prea colorate pentru a fi purtate.

De altfel, fauna specifică zonei pare să primeze – la aceleaşi tarabe găseşti animale locale din toate materialele posibile: de la blan