Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flutur: PDL Suceava, balonul de oxigen pentru relansarea partidului

Publicat in Romania Libera, luni 16 septembrie 2013 ·

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, că PDL Suceava, de unde a pornit "revoluţia portocalie", poate constitui în continuare "balonul de oxigen" pentru relansarea partidului, informează Mediafax.

Citeşte şi Predoiu: Ţara o duce greu pentru că a fost minţită

Flutur a declarat în cadrul Consiliului local de coordonare al PDL Suceava, la care au participat membrii Biroului Permanent Naţional al partidului, că PDL Suceava poate constitui, în continuare, balonul de oxigen pentru relansarea partidului, care se află într-un moment crucial.

"De aici a pornit revoluţia portocalie şi am făcut-o împreună, dragi colegi. A fost bine pentru judeţul Suceava şi pentru România. De aici au pornit foarte multe evenimente şi de aceea am vrut, astăzi, să ştiţi că e nevoie să vă încărcaţi cu energie pozitivă şi o să vă încărcăm cu energie pozitivă, pe cei din BPN şi pe ceilalţi, pentru că avem bătălii grele de dus, dar sunt convins că vom şti să le ducem bine organizaţi şi cu ţintă precisă să câştigăm alegerile din 2016", a spus Gheorghe Flutur.

El a mai arătat că în calitate de secretar general al partidului, care se ocupă de organizare, a implementat în organizaţia suceveană un proiect pilot care urmează să fie pus în aplicare şi în celelalte organizaţii.

Citeşte şi Vasile Blaga, dupa ce a vizitat mai multe filiale PDL din tara : "Am văzut un partid determinat, un partid care crede în steaua lui, care crede că poate face mult bine României"

"Sunt secretarul general al partidului şi secretarul general are misiuni organizatorice mai multe. Aici, acasă, am încercat un program pilot de organizare şi, dacă aici merge, vă garantez domnule Blaga că o să meargă nemţeşte în toată România", a spus Flutur.

El a arătat că PDL poate merge la victorie doar foarte bine organizat.

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 56 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 41 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 9 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum o ora
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°