În lunile septembrie şi octombrie, în gospodăriile româneşti se "plămădeşte" vinul ce va însoţi, pas cu pas, fiecare moment din viaţa omului (de la naştere, căsătorie şi până la moarte, trecând apoi peste toate sărbătorile din an, hrana şi pământul se stropesc cu vin).

După ce se zdrobesc boabele de struguri în vechiul lin de lemn, mustul fermentat se punea după câteva zile în butoaie de stejar (nu trebuie uitat că de sute de ani vinul bun se însoţeşte cel mai bine cu o esenţă de stejar). Nu poate fi închipuită nici o gospodărie românească, oricât de veche sau de nouă ar fi, fără să aibă o pivniţă sau poate o cramă în care să fie puse la păstrare butoaiele de vin.

Rituri de peste an

Aldămaş beau negustorii după ce s-au înţeles la preţ, ca să nu le pară rău de afacerea încheiată. La nunţi sunt cinstiţi cu vin toţi cei care trec pragul casei, iar fiecare închină în cinstea mirilor, să le fie casa îmbelşugată. Oamenii nu uită să dea câteva picături de vin şi pământului însetat ca să bea şi morţii de pe cealaltă lume. Pe drumurile de munte, ciobanii, dar şi drumeţii, purtau cu ei o ploscă din lemn de stejar, frumos împodobită, care se umplea cu vin cât să ostoiască singurătatea, căci aşa după cum se spune în popor, "vinul îl întăreşte pe om, îi dă putere şi viaţă".

Tradiţiile vinului

O poveste populară aminteşte că după facerea lumii, pe pământ curgeau râuri cu vin în loc de apă, aşa că fiecare putea să bea după dorinţă. Pentru că oamenii se făcuseră însă răi, Dumnezeu i-a pedepsit, luându-le vinul şi lăsând pe pământ atât cât să fie folosit în timpul slujbelor din biserică. O altă poveste spune că viţa-de-vie a apărut din sângele ce a curs atunci când Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce. Şi poate din acest motiv, a lucra via şi a face vin sunt activităţi pline de har, putând şterge păcate. "Poama, dacă vei lucra şapt