Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incidentele din Libia au pus în umbră nunta regală

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 mai 2011 ·

Doar steagurile de la ferestrele puburilor mai amintesc de \"nunta secolului\", britanicii arătându-se mai interesaţi de evenimentele internaţionale. Sursa: AP PHOTOSursa: REUTERS

1 /.

După câteva luni în care presa britanică a acordat spaţii ample căsătoriei Prinţului William, imediat după eveniment, atenţia asupra proaspătului cuplu a început să se estompeze.

Sâmbătă noaptea şi duminică, jurnalele de ştiri acordau spaţii ample bombardamentelor trupelor NATO asupra reşedinţei liderului libian Muammar Gaddafi, beatificării Papei Ioan Paul al II-lea sau dezastrului din SUA, amintind doar în treacăt de plecarea cuplului proaspăt căsătorit cu elicopterul (într-o direcţie necunoscută) şi de faptul că luna de miere a fost amânată deoarece locotenentul de aviaţie Walles trebuie să se întoarcă la munca sa de pilot de cercetare şi salvare din cadrul aviaţiei britanice.

Nunta nu se mai regăsea nici măcar în discuţiile celor care pierdeau vremea la terase. Viaţa în Marea Britanie a revenit la normal şi doar steagurile agăţate la câte o fereastră sau deasupra uşilor de acces în puburi mai amin teau de ziua anterioară.

Ştirea că Prinţul William şi-a amânat luna de miere suscită încă interes. De la începutul lunii octombrie a anului trecut, atunci când şi-a terminat antrenamentul de doi ani ca pilot RAF, prinţul a participat la mai multe misiuni de salvare, de fiecare dată ocupând prima pagina a cotidienelor din regat. Prima sa misiune a fost recuperarea unui bărbat care suferise un atac de cord pe o platforma de extracţie din Marea Nordului şi a avut loc la două săptamâni de la terminarea trainingului. Nici titlul nobiliar de Duce de Cambridge, acordat în urma căsătoriei, şi nici apartenenţa la Familia Regală nu-i dau moştenitorului coroanei drepturi în plus faţă de colegii săi din Royal Air Forces.

Despre che

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum 47 minute
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

Gabriela Firea: Sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat că este optimistă şi convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, în contextul unei întrebări despre rezultatele ce

Gabriela Firea, mesaj feminist, în timp ce era flancată de liderii PSD la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 15 minute
Gabriela Firea și-a depus oficial candidatura la Primăria Generală a Municipiului București, duminică, alături de liderii PSD, în timp ce purta un tricou negru cu un mesaj feminist. Gabriel Firea și Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea Ga

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 47 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 21 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°