Încet, dar sigur, se coace o mişcare spectaculoasă pe scena politică: plecarea lui Marian Vanghelie din PSD.
Deşi acesta, conform propriilor declaraţii, „face eforturi" să păstreze partidul intact, buzduganele trimise de el poartă mesaje cât se poate de clare.
Mai întâi a fost demisia în doi timpi a deputatei Aura Vasile. După o telenovelă care a durat aproape trei luni, aceasta a trecut de la PSD la UNPR, adică de la Opoziţie la Putere. Dacă „trădarea din Ajunul Crăciunului" a ţinut o zi, „transferul de mărţişor" a mers până la capăt. Cum distinsa mahalagioaică nu iese din cuvântul lui Marian Vanghelie, nu e greu de bănuit cine a fost, de fapt, inspiratorul mişcării.
A doua mutare a avut loc zilele trecute: Oana Mizil, deputată PSD şi viitoare doamnă Vanghelie, a părăsit partidul lui Iliescu-Năstase-Ponta şi a devenit, momentan, „independentă". De aici până la UNPR mai e doar un pas.
Dacă mutarea Aurei Vasile poate fi considerată un şah la rege, demisia Oanei Mizil este de-a dreptul o descăpăţânare a regelui! O adevărată declaraţie de război a lui Vanghelie la adresa actualei conduceri a PSD. Chiar dacă n-o afirmă, dovedind o surprinzătoare capacitate de a disimula, Vanghelie duce o bătălie totală cu gruparea Ponta.
Rădăcinile acestui război trebuie căutate în cele trei lovituri primite de Vanghelie în ultimele nouă luni. Anul trecut pe vremea asta, primarul sectorului 5 era jupân peste trei organizaţii ale PSD: cele din Bucureşti, Giurgiu şi Călăraşi. Pe prima o conducea personal, în fruntea celorlalte două îşi plasase oameni de încredere. În iunie 2011, Vanghelie a fost detronat de la şefia PSD Bucureşti. Patru luni mai târziu a căzut şi Adrian Popescu, liderul filialei Giurgiu, iar în martie 2012 a fost executată şi Oana Mizil, şefa social-democraţilor din Călăraşi.
Vanghelie a înţeles că războiul e total, da
