In majoritatea tarilor, deputatii sunt supusi unei jurisdictii aparte si imunitatea lor poate fi ridicata numai de instante speciale: in Spania si Olanda de catre Curtea Suprema, in Elvetia de catre Tribunalul Federal sau in Grecia de catre Curtea de Apel. In tari cu o alta traditie juridica, cum sunt Marea Britanie sau Malta, parlamentul insusi poate exercita functii de o natura juridica. In Belgia, cererea de ridicare a imunitatii trebuie facuta de procurorul general, care depune in acest sens un dosar spre consultarea deputatilor. Acestia numesc o comisie ad-hoc care examineaza dosarul, la care are acces si deputatul incriminat. Cand dosarul a fost suficient examinat, deputatul se poate apara singur in fata comisiei desemnate pentru a-i examina cazul. Deputatul poate insa cere unui avocat sa-l apere in fata respectivei comisii. Procedura este similara in Franta, unde in 2001, pentru prima oara, o instanta penala a condamnat un deputat la 5 ani inchisoare pentru viol, o premiera in istoria Frantei. Condamnarile in cazuri de coruptie au fost insa mult mai rare. Dupa alegerile legislative din 2002, cotidianul francez Libération constata ca nu mai putin de 25 de deputati din Uniunea pentru o Majoritate Prezidentiala (UMP, partidul lui Jacques Chirac) avusesera de-a face cu justitia, sau chiar suferisera condamnari inainte de a intra in parlament. Un exemplu care ilustreaza faptul ca in multe tari deputatilor nu li se cere sa aiba un cazier curat. Chiar si in unele democratii au existat tentative de a largi imunitatea in mod abuziv. Astfel, in iunie 2003, guvernul lui Berlusconi a obtinut din partea parlamentului italian aprobarea unei legi care acorda imunitatea multor ministri aflati sub ancheta si, in acelasi timp, lui Berlusconi insusi. In acel moment magnatul italian era judecat pentru coruptie, insa respectiva lege a pus capat procesului. Ulterior, Curtea Constit