Vicepreşedintele PSD Adrian Severin face declaraţii dure la adresa Agenţiei Naţionale de Integritate.
"ANI este o creaţie bizară şi coruptă", afirmă europarlamentarul, într-un interviu pentru RFI România, informează Hotnews.
"Oricâte modificări s-ar aduce legii ANI, ele nu vin să permită actului normativ să trateze boala de care suferim, corupţia. În schimb, va lăsa deschisă posibilitatea Comisiei Europene de a ţine România la marginea Uniunii, pe un loc de membru de mâna a doua. Este o lege profund nefericită, de la care nu avem nimic de aşteptat. Este o soluţie care n-a funcţionat, nu funcţionează şi nu va funcţiona", declară Adrian Severin.
Mai mult, acesta acuză ANI de nepotism.
"Am serioase dubii în legatură cu corectitudinea angajărilor, fenomenele de nepotism sunt destul de evidente în cadrul acestei agenţii, care trebuie să apere integritatea morală şi nu să o submineze", susţine Adrian Severin.
Social-democraţii din Camera Deputaţilor şi Senat s-au abţinut de la votul noii legi ANI.
Vicepreşedintele PSD Adrian Severin face declaraţii dure la adresa Agenţiei Naţionale de Integritate.
"ANI este o creaţie bizară şi coruptă", afirmă europarlamentarul, într-un interviu pentru RFI România, informează Hotnews.
"Oricâte modificări s-ar aduce legii ANI, ele nu vin să permită actului normativ să trateze boala de care suferim, corupţia. În schimb, va lăsa deschisă posibilitatea Comisiei Europene de a ţine România la marginea Uniunii, pe un loc de membru de mâna a doua. Este o lege profund nefericită, de la care nu avem nimic de aşteptat. Este o soluţie care n-a funcţionat, nu funcţionează şi nu va funcţiona", declară Adrian Severin.
Mai mult, acesta acuză ANI de nepotism.
"Am serioase dubii în legatură cu corectitudinea angajărilor, fenomenele de nepotism sunt destul de evidente în