Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacalaureat 2011. Peste 200 de elevi din Caraș-Severin au obținut note mai mari după contestații

Publicat in Adevarul, joi 7 iulie 2011 ·

Linia telefonică gratuită, TEL VERDE 0800801100 rămâne activă şi pe perioada soluţionării contestaţiilor. Linia de telefon 0800801100 este disponibilă zilnic, între orele 9.00-19.00, şi este activă până afişarea rezultatelor finale, vineri, 8 iulie 2011.

UPDATEOra 8.30

Numărul de contestaţii depuse în judeţul Caraş-Severin la examenul de bacalaureat a fost de 906, iar rezultatele finale au adus un plus se aproape doi la sută la rata promovabilității din Caraș-Severin.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA NOTELE FINALE

Ieri Ora 18.00

După recorectarea lucrărilor promovabilitate a crescut la 26,22%, cu doar 1,4 la sută față de primele rezultate. Elevii care au promovat examenul îşi pot ridica diplomele în termen de 10 zile de la Unităţile de învăţământ unde au absolvit liceul, iar cei care nu au promovat şi doresc să participe la sesiunea din toamnă se pot înscrie de luni până vineri, 15 iulie.

ORA 12.30

În judeţul Caraş-Severin au fost depuse 906 contestaţii. Dintre acestea, cele mai multe, 311, au fost înregistrate la matematică şi 296 la limba şi literatura română. Din cele 906 contestaţii depuse în Caraş Severin de elevii nemulţumiţi de notele obţinute la examenele din prima sesiune a bacalaureatului, 274 au fost admise. 211 lucrări au primit o notă mai mare, iar în 63 de cazuri, nota a scăzut.

Vineri ora 14.00

Potrivit Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat 2011, în intervalul 5 - 7 iulie 2011 are loc rezolvarea contestaţiilor. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reaminteşte profesorilor, părinţilor şi elevilor că pot semnala la numărul mai sus amintit nereguli care se înregistrează în centrele de contestaţii. Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare a finalizat centralizarea a 100% din rezulatatele examenului naţional de bacalaureat din anul şcolar 2010-2011 (se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 53 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 38 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°