Banca mamă a Volksbank România, una din băncile cu capital austriac de la noi, îşi va restrânge finanţările acordate filialei, ceea ce însă nu va afecta evoluția băncii, a declarat pentru EVZ Lucian Cojocaru, vicepreşedintele Volksbank România.
”Noua strategie a băncii, adoptată încă de anul trecut, prevede că Volksbank își va concentra eforturile pentru a îmbunătăți raportul credite-depozite, ceea ce înseamnă implicit că segmentul de economisire va beneficia de mai multă atenție. Pe de altă parte, în contextul actual al pieței, potențialul de creștere a creditării este în continuare limitat”, a mai spus acesta.
La finele anului trecut, Volkbank avea de peste cinci ori mai multe credite decât depozite. Valoarea creditelor la sold era la 31 decembrie 2010 de 3,2 miliarde de euro, în timp ce valoarea depozitelor de 580 de milioane de euro.
De unde va găsi banca resurse pentru creditele noi
Finanțarea creditelor noi ar trebui făcută, potrivit băncii centrale din Austria, din depozite atrase de pe piața locală și din credite accesate de banca locală de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau de la Banca Europeană pentru Investiții. Forma finală a noului plan al băncii centrale a Austriei va fi prezentată până la finele anului.
Lucian Cojocaru spune că, în cazul Volksbank România ”nu a existat o comunicare pe această temă cu banca mamă, având în vedere că este încă prematur”. Banca nu a a derulat în trecut parteneriate cu BEI și BERD, cele două intituții de finanțare prin care pot fi suplimentate finanțările băncilor locale, dar asemenea colaborări ar putea avea loc în viitor.
”Nu există negocieri pe această temă în prezent. Totuși, astfel de parteneriate au existat cu alte subsidiare din fostul grup VBI- Volkbsank Ungaria, Volksbank Cehia. Atât BEI, cât și BERD derulează programe p