Uneori, când văd perseverenţă, mă cuprinde un entuziasm ciudat şi o curiozitate din cale afară. Întotdeauna sunt foarte entuziasmat de produse noi, mai ales când vin de la companii ce nu au o foarte mare istorie într-un domeniu anume.
Să luăm ca exemplu ASUS. Ei au fost mereu prezenţi pe piaţă cu brandul ROG, însă niciodată nu au avut produse de gaming care să sară de nivelul mediocru (exceptând plăcile de bază şi video). Au scos nişte mauşi groaznici, iar căştile nu deveneau un punct forte al lor dacă nu scoteau modelul Vulcan pe piaţă.
Chiar putem considera momentul în care au fost lansate căştile Vulcan ANC ca fiind punctul în care începe ascensiunea acestui brand.
ASUS Echelon sunt o pereche de căşti ce nu apelează la tot felul de tehnologii auxiliare ce adesea pentru un gamer se dovedesc a fi total inutile. Atuul lor nu îl reprezintă vreun mecanism de noise cancelling sau vreo "plăcuţă" de sunet USB.
Înainte de a continua călătoria prin lumea specificaţiilor acestor căşti, ar trebui să clarificăm faptul că Echelon nu fac parte din familia ROG. Cu toate că am discutat despre acest brand deţinut de către ASUS, să nu credeţi aşa ceva.
Specificaţii
Microfon - Bi-direcţional
Difuzor - Diametru : 50 mm, Material: Neodymium magnet
Sensitivitate - Căşti: 100 dB, Microfon: -30 dB
Putere maximă intrare - 50 mW
Răspuns în frecvenţă - Căşti: 20 ~ 20000 Hz
Impedanţă - 32 Ohm ± 3 %
Lungime cablu - 2.5 metri
Izolare - maxim > 30 dB
Greutate - 268 g
Ceea ce iese cel mai tare în evidenţă este faptul că ASUS au folosit difuzoare cu diametru de 50mm. Deşi nu pare nimic special, aflaţi că Razer, de exemplu, folosesc difuzoare cu acest diametru doar pe căştile Chimaera 5.1 care sunt, de altfel, şi vârful lor de lance. După cum vedeţi, au trecut şi izolarea fonică în specificaţii.