Andre Martins de la Universitatea din Sao Paolo, Brazilia, a descoperit că, în anumite condiţii, îmbătrânirea şi moartea exponenţilor unei specii este benefică pentru specie în ansamblu, scrie The Daily Mail.
"O specie care îmbătrâneşte poate să supravieţuiască şi chiar să ducă la dispariţia unei specii nemuritoare", susţine cercetătorul. "Unde există schimbări şi mutaţii, fiecare generaţie este adaptată puţin mai bine la mediul înconjurător", explică Martins. De aceea, generaţiile viitoare ale unor specii muritoare vor avea şanse de supravieţuire mai mari decât specimenele nemuritoare.
"Ceea ce se poate observa este că speciile care îmbătrânesc au avantajul unei adaptabilităţi rapide care, compensează o parte dintre efectele negative ale morţii", explică cercetătorul
Biologul a ajuns la această concluzie cu ajutorul unui model generat pe computer care simulează competiţia evoluţionistă a două specii, una muritoare, alta nemuritoare. În imaginea de mai jos puteţi urmări cum ar putea evolua, de-a lungul, timpului două astfel de specii. Cu roşu sunt reprezentate specimenele nemuritoare, iar cu albastru cele muritoare.
Andre Martins de la Universitatea din Sao Paolo, Brazilia, a descoperit că, în anumite condiţii, îmbătrânirea şi moartea exponenţilor unei specii este benefică pentru specie în ansamblu, scrie The Daily Mail.
"O specie care îmbătrâneşte poate să supravieţuiască şi chiar să ducă la dispariţia unei specii nemuritoare", susţine cercetătorul. "Unde există schimbări şi mutaţii, fiecare generaţie este adaptată puţin mai bine la mediul înconjurător", explică Martins. De aceea, generaţiile viitoare ale unor specii muritoare vor avea şanse de supravieţuire mai mari decât specimenele nemuritoare.
"Ceea ce se poate observa este că speciile care îmbătrânesc au avantajul unei adaptabilităţi rapide care, compensează o parte dint