Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Sute de elevi au renunţat la şcoală

Publicat in Adevarul, joi 18 noiembrie 2010 ·

Adolescenţii invocă lipsurile financiare, anturajul şi dezinteresul pentru învăţătură. Ponderea este egală între mediul rural şi urban, dar cauzele creşterii abandonului şcolar diferă de la un copil la altul.

De la începutul acestui an şcolar, 464 de elevi au renunţat la şcoală, cu 138 mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009. Cauzele creşterii abandonului şcolar sunt variate şi diferă de la un elev la altul. Au fost invocate sărăcia, dezinteresul pentru educaţie şi anturajul.

Copiii de la sate sunt trimişi la munci agriole

„În mediul rural, factorul principal este situaţia materială precară a familiilor. Părinţii îşi opresc copiii acasă şi-i pun la muncile din gospodărie. Din păcate, nu au bani să investească în copil şi nici nu pun şcoala pe primul loc“, a spus inspectorul şcolar general Luminiţa Vârlan. Dacă în mediul rural copiii leagă şcoala de gard în favoarea muncilor agricole, la oraş anturajul îi scoate pe adolescenţi din bănci.

„În mediul urban, lipseşte motivaţia pentru şcoală şi primează argumentele materiale, imediate şi palpabile. Dacă văd că unii câştigă mult mai bine după ce au lucrat în străinătate, tinerii aleg aceeaşi cale din dorinţa de a avea un câştig material cât mai consistent şi mai rapid“, a adăugat Luminiţa Vârlan. Abandonul şcolar a crescut şi din cauza părinţilor care au plecat în străinătate şi şi-au lăsat copiii nesupravegheaţi, cred psihologii şcolari.

Pleacă în străinătate pentru a câştiga bani

„După ce termină învăţământul obligatoriu de stat, mulţi elevi din mediul rural renunţă la frecventarea cursurilor din cauza sărăciei. Mai sunt şi cazurile copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, care sunt lăsaţi în grija rudelor şi nu pot fi ţinuţi sub un control atent. Intră în anturaje care nu au interes pentru şcoală şi încep să absenteze, iar părinţii află p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 5 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 45 minute
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum 45 minute
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum o ora
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 4 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 3 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 3 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 2 ore
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

17°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°