Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SLATINA:Karmo Neigert, creatorul dinozaurilor din Jurassic Park

Publicat in Adevarul, marți 23 iunie 2009 ·

Dinozaurii sunt viaţa lui. Trăieşte ca să recreeze creaturile presitorice. Karmo Neigert este neamţul care a dat viaţă dinozaurilor din Jurassic Park. Pasiunea pentru dinozauri şi lumea lor este o moştenire de familie. Tatăl său a încercat să creeze primele mulaje ale creaturile preistorice.

„Provin dintr-o familie de artişti, tatăl a fost casacador. Cele mai reuşite spectcole ale sale sunt cele cu mşini gigant. De la el am moştenit şi dragostea pentru dinozauri pentru că a încercat să construiască şi el câteva exemplare”, şi-a amintit Karmo.

Întâlnirea cu Steven Spielberg i-a schimbat viaţa şi i-a deschis drumul către o afacere unică în lume, XXL Dino Expo. După ce a făcut 6 dinozauri pentru Steven Spielberg şi a văzut succesul pe care îl au aceste creaturi, s-a hotărât să facă şi mai multe şi să deschidă o expoziţie. „Prima expoziţe a fost în Elveţia şi a avut un succes imens. De atunci am fost în toată Europa. Avem o viaţă frumoasă, nu ne plictisim niciodată şi avem ocazia să vedem toată lumea”, a spus neamţul.

Latex, fibră de sticlă şi o substanţă secretă

Alături de soţia sa, Sylke cutreieră lumea, într-o rulotă luxoasă şi arată oamenilor cei 32 de dinozauri. „De mic am fost fasciant de dinozauri, am citit tot ce se poate despe ei, am vizionat documentare şi hotărât să fac unii în mărime naturală. În urmă cu 15 ani, am construit primul dinozaur de doi metri, apoi a urmat unul de 3 metri, cel mai mare care este şi preferatul meu este Diplodocus care are 8 metri înălţime şi 35 de metri lungime”, a spus Karmo.

Neamţul a descoperit o substanţă secretă care îl face să fie singurul om din lume face dinozauri în mărime naturală.  „Au mai încercat şi alţii să creeze dinozauri, dar nu au reuşit. Pe lângă latex şi fibră de sticlă, mai au anumite subtanţe şi materiale care îi fac foarte rezistenţi, nu se sparg, nu se rup, s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 42 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 33 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 37 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 19 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°