Chiar daca s-a impiedicat in modelul norvegian, e pozitiv totusi ca MRU mai aude si de lucruri bune, scrie Emil Stoica, pe blogul lui.

Pe scurt, sistemul public de pensii actual este un fel de Caritas de cateva mii de ori mai mare. Adica generatiile active de azi contribuie la un fond care nu are rezerve, iar banii sunt distribuiti catre cei care au intrat initial in acest fond. Caritasul este un joc piramidal si stim cum se joaca. Pentru ca piramida demografica este insa inversata iar statul poate forta actuala generatie activa sa plateasca din ce in ce mai mult in timp ce o obliga sa lucreze din ce in ce mai mult. Pe scurt, statul schimba regulile in timpul jocului.

Am calculat deficitul promisiunilor statului la 300 de miliarde de euro. Statul nu are active sa acopere aceasta gaura, astfel incat este foarte posibil sa mai asistam la schimbari ale legii pensiilor.

Gaura poate fi acoperita in doua moduri ce pot fi complementare: printr-un grad de economisire mai mare si prin crearea unui fond suveran de pensii.

Gradul de economisire mai mare ar fi de preferat sa fie privat, astfel incat sa fie o legatura mai clara intre contributii si nivelul pensiei.

Fondul suveran se poate constitui prin transferul de proprietate de la guvern catre acest fond de pensii a unor active: fie ca vorbim de cladiri, de terenuri, dar si de alte active precum firmele care gestioneaza resursele naturale: fie ca e vorba de resurse epuizabile, dar, mai ales, resurse inepuizabile cum ar fi apa sau aerul.

Obiectivul ar fi ca peste 45 de ani - adica atunci cand tinerii de 20 de ani care incep sa lucreze azi vor iesi la pensie sa avem doar pensii private si care sa faca legatura clara intre contributii / munca si nivelul pensiei.

Privat inseamna reglementat, bineinteles, singurele deosebiri fata de sistemul de azi ar fi