Un punct distinct al ritualurilor propagandistce derulate în ianuarie 1989 l-a marcat aniversarea zilelor de naştere ale "Tovarăşei" – 7 ianuarie, şi ale "Tovarăşului" – 26 ianuarie. Aniversări care reprezentau – mai bine zis trebuiau să reprezinte! – "minunate prilejuri de a da glas profundelor sentimente de adâncă dragoste, aleasă preţuire, vie recunoştinţă şi înaltă mândrie patriotică, revoluţionară, faţă de proeminentele personalităţi politice"…
Numai că, în acest început de an, datele problemei erau radical schimbate. În rău! Pe plan intern, cota de încredere a românilor implicit de susţinere pentru autocratul cuplu, atinsese pragul de avarie. Pe plan extern, regimul de la Bucureşti era tot mai izolat, el nu mai reprezenta nici partenerul căutat de dialog şi nici canalul predilect de comunicare, de mediere diplomatică din alte vremuri. În aceste împrejurări, "omagiile vibrante, înflăcărate", gândite de către strategii oficiali de imagine ca dovezi – cu precădere pentru "cercurile duşmănoase din străinătate"! – ale "unităţii de monolit" şi ale "celor mai alese gânduri şi sentimente" nu mai erau decât nişte forme fără fond, în care (culmea!) nu credeau nici măcar cei care trebuiau să le pună în pagină sau în undă.
Paradigmele redactării
În mod obligatoriu, cei care redactau textele omagiale, în primul rând ale celor care urmau să apară în presa centrală şi locală la datele aniversare ale cuplului suprem, ţineau seama de câteva repere tabu: 1. Să sublinieze semnificaţia acestor "alese momente sărbătoreşti" pentru partid şi pentru întregul nostru popor. În cazul tineretului, era necesar să se scoată în evidenţă: a) valoarea de "exemplu luminos" al titularilor respectivelor aniversări (menţiune: în cazul "Tovarăşei", era recomandat să se evite formula "pilda luminoasă", evident din cauza un anumit