Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEZI PRIMA REACŢIE A LUI DAN VOICULESCU: "O nedreptate. Dar nu se compară cu nedreptăţile de lângă noi: copii săraci, tineri fără loc de muncă, bătrâni uitaţi de stat"

Publicat in Gandul, joi 26 septembrie 2013 ·

Dosarul lui Dan Voiculescu, în care a fost condamnat pentru fraudarea privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, mai are de parcurs două cicluri procesuale până la o sentinţă definitivă. Tribunalul Bucureşti trebuie să motiveze decizia de condamnare a fondatorului PC la cinci ani de închisoare, apoi Curtea de Apel Bucureşti va judeca apelul, iar Curtea Supremă recursul.

Dan Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de executare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare pentru infracţiunea de spălare de bani. Instanţa a constatat că, pentru o altă infracţiune, s-a împlinit termenul de prescripţie. Asta nu înseamnă că judecătorii au decis că Voiculescu este nevinovat, ci doar ca el nu a fost judecat în termenul stabilit de lege. Prescripţia este un mecanism instaurat în lege care spune că, dacă trece un anumit număr de ani de la comiterea infracţiunii şi nu există o decizie a instanţei, procesul penal încetează, considerându-se că statul nu a fost în stare să-l ancheteze şi să-l judece pe cel acuzat de această infracţiune. Dosarul lui Voiculescu a fost investigat de procurorul DNA Emilian Eva, iar rechizitoriul - confirmat de procurorul Doru Ţuluş. Sentinţa în acest dosar a fost dată de judecătoarea Graţiela Constantin.

Pe lângă Dan Voiculescu în acest dosar au mai fost condamnate alte 11 persoane care au primit în total 66 de ani închisoare. Pedepsele celorlalţi 11 inculpaţi au fost de 5 sau 6 ani de închisoare cu executare. Unul dintre inculpaţii din dosarul lui Voiculescu a decedat după ce dosarul a ajuns în instanţă.

Instanţa a mai dispus că Dan Voiculescu şi ceilalţi inculpaţi trebuie să plătească în solidar suma de 60 milioane euro. Această sumă reprezintă valoarea prejudiciul cauzat statului român prin fraudarea privatizării Instistitutului de Cercetări Alimentare. Procurorii au arătat în rechizitor

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum o ora
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Europa devine pe „nesimțite” dependentă de un alt produs rusesc

Wall-Street.ro acum 41 minute
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informea

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 22 minute
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Programul metroului în zilele de Paște și în Noaptea de Înviere / Anunțul METROREX

Gandul acum 51 minute
Circulația trenurilor de metrou pe perioada weekendului prelungit și a Sărbătorilor Pascale se va derula după un program special. Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minut

Tomac: Avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. Am solicitat Comisiei Europene să deschidă o investigaţie şi să acţioneze astfel încât sancţiunile UE chiar să îşi atingă obiectivul

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. El afirmă că este evident că mecanismul de impunere al acestor sancţiuni trebuie îmbunătăţit şi că es

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum o ora
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

News.ro acum o ora
Şase persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un atac comis de către un bărbat înarmat într-o moschee, în provincia Herat, în vestul Afganistanului, anunţă într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, Ministerul afgan de Interne, rela

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum o ora
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Lupta lui Mike Tyson cu Jake Paul, star de pe YouTube, va fi considerată meci profesionist de box

HotNews acum 52 minute
Mike Tyson (58 de ani, fost campion mondial la categoria grea) și Jake Paul (vedetă de pe YouTube) se vor întâlni pe 20 iulie. Partida de box va fi considerată una profesionistă. Mike TysonFoto: Allen J Schaben/Los Angeles Times / Shutterstock Edito

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 3 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/14°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

20°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°