„Adevărul“ a testat motorizarea diesel a superminiului francez DS3. În echiparea diesel-eco, micuţa subcompactă franceză este o maşină care protejează şi mediul. De la dezvoltarea noii game, începută cu noul C3, producătorul francez s-a avântat foarte curajos într-un segment care este disputat acerb de branduri germane şi englezeşti – cel premium.
Pentru a combate mai bine în această piaţă, Citroën a invitat o nouă gamă, denumită DS, al cărui prim produs a fost DS3.
Maşina care a moştenit partea frontală de la subcompacta C3, dar care a primit un design complet redesenat pornind de la montantul (stâlpul central) B a fost concepută pentru a concura cu succes modele cu fashion appeal, precum Mini Cooper. Deşi este bazat pe platforma lui C3, DS3 oferă ceva cu totul diferit atunci când o conduci. Citroënurile sunt cunoscute pentru confortul la rulare, dar acest model abordează gropile şi denivelările într-un mod diferit, mai apropiat de cel al hatch-urilor cu pretenţii sportive şi suspensii mai rigide. În test nu am constatat derapaje sau înclinări sesizabile în curbe.
DS3-ul are stabilitate bună şi pe şosea. Per total, superminiul francez are o ţinută sportivă, exceptând motorul care, cu doar 91 CP, nu poate emite pretenţii prea mari în „lanţul trofic" al hot-hatch-urilor. Deşi nu oferă prea multe senzaţii sportive, DS3-ul în varianta eHDi este şic, dar şi eco în acelaşi timp. Are suficientă putere în treptele inferioare, cutia de viteze este bine etajată, are curse scurte şi este rigidă, cum îi stă bine unei transmisii de hot-hatch. Direcţia este promptă şi nu este deloc greoaie la viteze foarte mici, atunci când se execută manevre de parcare.
O tuşă de stil este bordul de culoare albă, care completează tabloul unui interior bine conceput
Consum mic, pretenţii mari
Oriunde te uiţi la exteriorul sau interiorul DS3-ului const