Toţi indicii au înregistrat pierderi de sub 1%. După trei şedinţe consecutive de creştere, în care piaţa a recuperat peste 12%, Bursa de la Bucureşti a revenit pe roşu. Cu toate că pierderile au fost nesemnificative la finalul săptămânii trecute, bilanţul lunii octombrie reflectă una dintre cele mai dezastruoase evoluţii lunare de la BVB : la nivelul pieţei s-au înregistrat scăderi de 32,9%, pe data de 8 octombrie tranzacţiile a fost suspendate, pe data de 10 octombrie şedinţa a durat numai 15 minute, iar pe 24 şi 27 octombrie tranzacţiile au fost oprite temporar. În plus, capitalizarea bursieră a pierdut peste 9 miliarde euro.
Azomureş, cel mai lichid emitent
Lichiditatea s-a menţinut scăzută în şedinţa de vineri, investitorii tranzacţionând titluri în valoare de doar 13,3 milioane lei (3,6 milioane euro). Acţiunile blue chips au pierdut 0,73%, în timp ce piaţa a scăzut cu 0,96%. Titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare s-au ieftinit cu 0,5%, iar în sectorul energetic emitenţii listaţi au înregistrat o corecţie de 0,82%.
„Scăderile au fost nesemnificative, de sub 1%, dacă ne gândim la volatilitatea ridicată de la BVB“, spune Adrian Simionescu, preşedintele Vienna Investment Trust.
Cel mai mare rulaj din piaţă a fost atras de tranzacţiile cu acţiuni Azomureş (AZO), în valoare de 1,6 milioane lei. La finalul zilei, acţiunile AZO înregistraseră una dintre cele mai mari creşteri, de 14,6%, şi au fost cotate cu 0,2590 lei/titlu. Poziţia a doua în top a revenit acţiunilor SIF Banat Crişana (SIF1), ce au totalizat 1,5 milioane lei.
Ultima tranzacţie cu titluri SIF1 a fost perfectată la preţul de 0,4690 lei/titlu, cu 0,21% mai puţin faţă de şedinţa precedentă. Cea mai semnificativă corecţie din sectorul societăţilor de investiţii a fost înregistrată de acţiunile SIF Transilvania (SIF3),