Şi de-ai trăi trei mii de ani, chiar treizeci de mii, totuşi ţine minte că nimeni nu pierde altă viaţă, decît aceea ce o trăieşte într-adevăr, şi că nu trăieşte altă viaţă decît aceea pe care o pierde. Aşadar, viaţa cea mai lungă, ca şi viaţa cea mai scurtă tot o viaţă sînt. Momentul prezent este pentru toţi de aceeaşi durată, oricare ar fi neegalitatea în durata trecutului, şi acela pe care cineva îl pierde pare numai o clipită; nimeni nu poate pierde nici trecutul, nici viitorul, căci cum ar putea cineva să-i răpească ceva, ceea ce nu e în stăpînirea sa? Trebuie, aşadar, să luăm aminte la aceste două adevăruri: întîiul, că toate lucrurile se află într-un circuit veşnic şi neschimbat şi că nu este de nici o însemnătate a observa aceleaşi lucruri timp de o sută sau două sute de ani, sau un timp nesfîrşit, şi cel de-al doilea, că cel ce moare în vîrsta cea mai mare, ca şi cel ce moare foarte tînăr, amîndoi pierd acelaşi lucru. Ei pierd doar numai momentul prezent, fiindcă ei nu sînt stăpîni decît pe acesta, iar bunul pe care cineva nu-l posedă nu-l poate pierde. * Toate se bazează pe opiniune. Argumentele cinicului Monimus sînt cu totul adevărate şi aduc foloase, dacă le reducem la adevărul cuprins în ele. * Este lumea ceva bine rînduit, ori numai o confuziune întîmplătoare, aceea ce totuşi se numeşte rînduiala lumii? Cum adică! În tine să fie orînduială şi în lume să fie adică numai zăpăceală şi neorînduială? Cînd atîtea forţe naturale risipite şi în conflict unele cu altele se înlănţuiesc atît de armonic? * Dacă trebuie să-i zicem străin de lume aceluia ce nu ştie ce se află în ea, nu este mai puţin străin de lume şi acela care nu ştie ce se întîmplă în ea. Este un dezertor acela care se sustrage legilor statului; un orb acela care închide ochii spiritului; un cerşetor cel ce are nevoie de un altul şi care nu posedă el însuşi ceea ce este necesar pentru viaţă