Titi (ramas definitiv in America) a ajuns acum, din intimplare in intimplare - hoinarind pe caile ascunse si nebanuite ale Domnului -, pe punctul de a obtine o slujba frumoasa la Departamentul de Stat, sub conducerea doamnei Hilary Clinton. Ceea ce i s-a intimplat unui fost coleg de-al meu de facultate - in a doua parte a anilor '90 - demonstreaza, dincolo de posibilitatea oricarei indoieli, faptul ca nimeni si nimic nu ar putea controla vreodata, fie si minimal, traiectoria destinului propriu, caile Domnului fiind, cum bine se stie, ascunse si nebanuite. Omul nostru era, in urma cu mai mult de un deceniu, tinar profesor de engleza la un liceu (nu foarte prestigios) din Birlad. Fusese un student stralucit, insa o anumita moliciune nativa, alaturi de presiunile familiei, il determinasera sa revina, dupa studiile universitare, in orasul natal, in postura de dascal cuminte, fara pretentii deosebite sau ambitii nepotrivite. La timpul povestirii avea deja doi copii si o nevasta lipsita complet de gustul aventurii, asa incit soarta lui provinciala parea cumva pecetluita. Totusi, intr-o buna zi, in circumstante mai curind neverosimile, profesorul facu o descoperire incredibila. Ajuns mai devreme ca de obicei in cancelarie, el zari la cosul de gunoi o hirtie lucioasa (laminata), colorata mult prea exotic pentru atmosfera cenusie a batrinului liceu birladean. Intrucit nici macar femeia de servici nu ajunsese inca prin zona la o ora asa de matinala, fostul meu coleg - Titi pe numele sau - se apleca fara jena si o scoase dintre cotoarele de mere si servetelele pentru sendvisuri, din ziua precedenta. Plin de uimire, citi pe nerasuflate un anunt al Ambasadei SUA din Bucuresti, adresat tuturor dascalilor (liceali) de engleza din tara. Neintelegind limba lui Shakespeare, indubitabil, directorul (alcoolic) ori poate secretara sefa (gospodina rurala) aruncasera hirtia la cos, pentru