Răzvan a făcut demonstraţia esenţială: punem problema jocului de fotbal în mod pozitiv

Tot ce e mai important în fotbalul românesc al momentului ţine de diferenţă, de distanţa netă între Naţionala care a scos egaluri cu Franţa şi Naţionala care cîştigat egalul cu Franţa.

Nu ştiu cum pot fi explicate în termeni tehnico-tactici neasemănările între Naţionala P şi Naţionala L. Nici nu cred că aici e de găsit ceva cu adevărat important. Deosebirea nu vine (doar) din registrul de joc. Ce nu mai seamănă deloc e atitudinea, iar atitudinea unei echipe e o epidemie care porneşte de regulă de la antrenor. Naţionala P era din acest punct de vedere ambasadoarea unei puteri mici şi retrase: puterea de a încurca. Naţionala L e, deocamdată, cu totul şi cu totul altceva: prelungirea unui antrenor decent, adică manifestarea în joc a unui om care nu vede în fotbal o suită organizată de obstrucţii.

Rezultatele l-ar putea infirma pe Lucescu, un antrenor în mod fundamental prea tînăr, dar asta contează mai puţin. Lucescu a făcut demonstraţia esenţială: ne putem pune problema jocului de fotbal în mod pozitiv. Asta nu înseamnă că Lucescu e liber să plece. Înseamnă pur şi simplu că ipoteza fotbalului eliberat de lumea caracterelor întunecate, mici şi nepotrivite e lîngă noi. Nu mai putem invoca rezultatele pentru a scuza fotbalul demoralizant promovat de Piţurcă. Nu mai putem invoca minutul şi scorul final pentru a îngădui orice fel de fotbal. În definitiv, un meci de fotbal nu se poate încheia recomandînd indiferenţa faţă de fotbal.

Deosebirea între Naţionala P şi Naţionala L e calitatea umană a regizorului. În plan mai mare, ea vine din diferenţa de regn între oamenii de fotbal şi oamenii din fotbal (apud Dinu Gheorghe). Cu precizarea că oamenii din fotbal sînt acolo cu efectul particulei care degradează aliajul. Aţi observat că proiectul de boicot al Naţionalei