„Anul 2013 va reprezenta un an al schimbărilor fundamentale într-un sistem sanitar care are nevoie de o reformă profundă“. Cu aceste cuvinte şi-a început liberalul Eugen Nicolăescu cel de-al doilea mandat al său în fruntea Ministerului Sănătăţii. În prezent, Eugen Nicolăescu este cel mai longeviv ministru post-decembrist al Sănătăţii, aşadar politicianul care a avut ocazia să influenţeze cel mai mult felul în care performează şi funcţionează astăzi sistemul medical românesc. La începutul mandatului, Eugen Nicolăescu era un ministru cu o susţinere foarte solidă în Parlament. Teoretic, şi-ar fi permis să supună dezbaterii orice proiect de lege, având certitudinea că acesta va fi aprobat. La finalul primului an de mandat, lucrurile nu mai sunt atât de clare: tensiunile dintre PSD şi PNL sunt la cotă maximă. Fereastra de oportunitate a anului 2013, favorabilă introducerii unor reforme radicale, pare să fie în aceste zile aproape închisă. Cum a exploatat ministrul Eugen Nicolăescu contextul favorabil oferit în 2013? A vorbit mult, a promis şi mai mult, a avansat o serie de proiecte importante de lege. Rămâne să apreciaţi dumneavoastră, cititorii, dacă a primat consistenţa în faţa neseriozităţii. BALOANE DE SĂPUN SALARIILE MEDICILOR Printre revendicările concrete ale organizaţiilor sindicale şi profesionale din sistemul de sănătate, intrate încă din vara lui 2013 într-o logică a protestelor, s-a aflat dublarea salariilor medicilor rezidenţi (cerere „ne-negociabilă“ în formularea Colegiului Medicilor) şi creşterea veniturilor personalului medical. La finalul lui 2013, în ciuda ameninţărilor cu greva generală, nu s-a obţinut niciuna dintre aceste două cereri concrete. Rezidenţilor nu le-au fost dublate veniturile, ci suplimentate cu 50–70% în funcţie de an şi specialitate, prin intermediul unei burse. Cât despre salarii, acestea nu au crescut defel. Pentru minist