Cutremurul din 4 martie 1977 a insemnat, in amintirile celor care s-au luptat atunci sa-i stearga urmele, o cursa istovitoare pentru salvarea de vieti, intr-o atmosfera si peisaj de sfarsit de lume.
Medicul Falticeni Popescu era de garda la Spitalul de Urgenta Floreasca in seara de 4 martie 1977 si chiar si dupa 35 de ani isi aminteste pas cu pas acea garda.
"A fost un cosmar pe care nu as vrea sa-l mai traiesc sau sa-l mai traiasca cineva vreodata. La Urgente erau cinci medici de garda si doua sali in care se opera: un ulcer perforat la un tanar si o hernie omblicala la o femeie. Eu eram in sala in care pregateam femeia si, cand am introdus acul in coloana pentru anestezie, a inceput sa se zguduie cladirea. Am realizat imediat ca e cutremur. Lumina s-a stins, au inceput sa se sparga geamuri, s-a auzit un vuiet ingrozitor si se simtea un praf puternic de caramida rosie. Am ajuns sub tocul usii, unde erau si ceilalti doi medici cu care operam. Era o tensiune extraordinara, cladirea se misca si zgomotul era infernal", povesteste, dupa 35 de ani de la dezastru, medicul stabilit in Statele Unite.
Falticeni Popescu spune ca, atunci cand s-a terminat cutremurul, a incercat sa se intoarca pe intuneric la pacienta abandonata pe masa de operatie, lucru imposibil deoarece in podea se facuse o gaura prin care credea ca vede ceva de la etajul inferior.
"Nu stiam ce vad prin gaura aceea, dar de fapt vedeam bucataria care era cu trei etaje mai jos", a declarat medicul, precizand ca adevaratul cosmar a inceput abia dupa ce a parasit sala de operatie.
Potrivit acestuia, oamenii s-au napustit de spaima pe scari.
"Erau oameni bolnavi, unii erau operati si se dadeau de-a dura pe scari. Placile de marmura cadeau peste bolnavi. Taras s-a ajuns pana la parter. Am ajuns in fata spitalului si se auzeau sirenele ambulantelor c
