Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Lucescu: "Merităm să jucăm în sferturile de finală ale Cupei UEFA"

Publicat in Adevarul, vineri 20 martie 2009 ·

Mircea Lucescu, antrenorul lui Şahtior Doneţk, a declarat că echipa sa merita calificarea în sferturile de finală ale Cupei UEFA la fotbal, relatează site-ul clubului ucrainean, In returul optimilor de finală, Şahtior a învins-o pe teren propriu cu 2-0 pe ŢSKA Moscova, prin golurile lui Fernandinho (54 - pen) şi Luiz Adriano (70). În tur, ŢSKA se impusese cu 1-0.

''Cred că nu există niciun fel de dubii în privinţa victoriei. Am dovedit că merităm să jucăm în sferturile de finală. Noi am pregătit meciul cu meticulozitate. De fapt, ŢSKA n-a avut nici măcar o ocazie. L-am blocat pe Vagner Love, care este un jucător foarte bun. Nu a fost capabil să treacă de fundaşii noştri'', a spus Lucescu pe site-ul oficial al clubului, citat de Agerpres.

''Igor Duljaj a muncit enorm. Pasele lungi ale lui Lewandowski au fost foarte utile pentru atacanţi. Noi i-am cerut să recurgă la această tactică. Darijo Srna a fost excepţional, ca de obicei. A fost marcat de doi jucători, dar n-au reuşit să-i facă faţă'', a adăugat tehnicianul român, care a lăudat de asemenea evoluţia lui Şevciuk în faţa lui Krasic, dar şi ''determinarea atacanţilor, ca să nu mai spun nimic despre tehnica şi creativitatea mijlocaşilor, Jadson şi Fernandinho''. El este de părere că Fernandinho a reuşit cea mai bună prestaţie de la începutul primăverii. ''Cred că întreaga echipă trebuie menţionată. Felicitările mele!''

Întrebat de ce l-a înlocuit pe Luiz Adriano, Lucescu a răspuns că acesta îi ceruse de zece minute schimbarea: ''Se simţea foarte obosit şi a spus că nu mai poate menţine ritmul. Seleznov s-a dovedit o schimbare inspirată''.

În dezacord cu Zico, antrenorul lui ŢSKA, Lucescu susţine că al doilea gol al a fost regulamentar, fiind vorba doar de o greşeală a portarului oaspeţilor, Akinfeev.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 8 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°