Fişa politică a fostului preşedinte liberal nu-l arată ca pe un personaj lipsit cu desăvârşire de simţul realităţii. Dar ceea ce face acum, lansând şarje pentru candidatura la Preşedinţia României, ridică semne de întrebare cu privire la modul în care Călin Popescu Tăriceanu se raportează la situaţia din PNL şi din USL.

Construcţia Uniunii nu a fost simplă. Iar forţa care a stat în spatele acestei asocieri, măturând în cele din urmă toate obstacolele, a fost nu atât voinţa liderilor Antonescu şi Ponta, cât teama de puternicul regim Băsescu de odinioară. Victor Ponta şi Crin Antonescu au preluat şefia partidelor lor după alegeri pierdute. PNL înregistrase, în 2008, un scor onorabil pentru un partid de club, dar nu i-a folosit la mare lucru pentru că a ieşit de la guvernare. La rândul său, PSD venea după o înfrângere dureroasă la prezidenţialele din 2009, ambele formaţiuni regăsindu-se frumuşel în Opoziţie, demoralizate şi cu puţine şanse să-i facă faţă unui Traian Băsescu reîncărcat la Cotroceni.

Şi nici nu au mişcat în front. Din PSD şi din PNL s-au desprins aripi, grupări şi fugari pe cont propriu care au asigurat alături de UDMR o majoritate confortabilă pentru guvernele lui Traian Băsescu.

Lipsite de altă soluţie, cele două partide au ajuns la concluzia că nu au altă şansă la următoarele alegeri decât să meargă împreună. La fel se întâmplase în timpul guvernării PSD, când două partide mult mai mici, PNL şi PD, hotărâseră să înfiinţeze Alianţa DA ca singură cale de a aborda cu şanse alegerile din 2004.

În ambele cazuri, soluţia s-a dovedit corectă din punct de vedere electoral. PSD a pierdut guvernarea în faţa Alianţei DA, la fel cum PDL va pierde în decembrie 2012, învins de USL.

Dar, în 2004, victoria a fost deplină, Traian Băsescu obţinând prima sa victorie prezidenţială. Guvernul, majoritatea parlamentară şi Preşedinţia s-au regăsi