Prin anii â90 găndeam că pregătirile pentru inceperea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional sunt atăt de importante incăt, dacă ar eşua, Romănia ar fi nevoită să-şi amăne pentru anii viitori mai multe proiecte vitale, intre care finanţarea reformei intreprinderilor din credite de la instituţiile internaţionale şi din fonduri autonome, provenite din investiţii străine.
Prin anii â90 găndeam că pregătirile pentru inceperea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional sunt atăt de importante incăt, dacă ar eşua, Romănia ar fi nevoită să-şi amăne pentru anii viitori mai multe proiecte vitale, intre care finanţarea reformei intreprinderilor din credite de la instituţiile internaţionale şi din fonduri autonome, provenite din investiţii străine.
Ce voia partea romănă era limpede: acorduri care să ne aducă atăt imprumuturi de la FMI şi, apoi, de la Banca Mondială, căt şi cu deosebire! deschiderea uşilor pe pieţele financiare internaţionale. Plus un important aflux de investitori.
Ce voia in schimb FMI? Această intrebare era insoţită, adeseori, de prejudecăţi, de temeri, de emoţii. Autorităţile statului erau acuzate că se lasă copleşite de pretenţiile Fondului Monetar Internaţional. Persista credinţa că negociatorilor de la FMI li se căntă prea mult in strună.
Care era adevărul? O miză capitală a FMI era, atunci, cum este şi acum, participarea tuturor economiilor, inclusiv cele din ţările cu venituri mici, la economia globală. Dezvoltările şi tendinţele favorabile, care s-au făcut remarcate atăt in ţările industrializate, căt şi in cele in curs de dezvoltare şi in tranziţie, fiind o consecinţă normală a introducerii şi aplicării unor politici sănătoase, in concordanţă cu existenţa unei strategii comune pe termen mediu. Sunt de remarcat principalele cerinţe.
In primul rănd, era accentuat faptul că politici