Principala preocupare a edilului şef al comunei Feldioara, Ioan Cioacă (foto), cel puţin în această perioadă a anului, o constituie asigurarea celor mai bune condiţii pentru ca procesul educaţional şi de învăţământ să se desfăşoare la înalţi parametri, desigur, asta după ce elevii se vor întoarce în băncile şcolilor. Deşi reprezentanţii conducerii şcolilor au solicitat fonduri mult mai mari decât în anii trecuţi, iar Consiliul Judeţean Braşov a alocat şi el o cotă importantă de bani, unităţile de învăţământ au primit, până la rectificarea bugetului, doar 1,4 miliarde de lei, pentru cheltuieli curente şi reparaţii.
Preocupările primarului, poate şi datorită faptului că până la căştigarea mandatelor a fost profesor, s-au împărţit întotdeauna spre elevi - principalii beneficiari ai actului instructiv - spre cadrele didactice şi către unităţile de învăţământ propriu-zise. În ceea ce-i priveşte pe elevi, aceştia au avut în permanenţă sprijin de la primar şi consilieri, astfel încât să aibă condiţii foarte bune de studiu şi pregătire, clasele şi cabinetele fiind dotate cu material didactic, mobilier, cu calculatoare şi aparatura de care au nevoie. Spre exemplu, în ultima perioadă sala de informatică a Liceului Petru Rareş a fost racordată la internet, aparatura dispunând şi de o instalaţie electrică nouă de alimentare cu energie electrică. Aspect deloc de neglijat, prin grija Primăriei şi a Consiliului Local aprovizionarea cu lemne în fiecare iarnă s-a făcut din timp şi în cantităţi suficiente, aşa încât nu au existat probleme legate de încălzire la nici o şcoală sau grădiniţă din toate cele trei localităţi: comuna Feldioara şi satele aparţinătoare Colonia Reconstrucţia şi Rotbav. Cu alte cuvinte, asigurarea lemnelor de foc pentru şase sau şapte luni pe an a fost întotdeauna prioritară, creându-se chiar şi rezerve pentru orice eventualitate sau neprevăzut.
O