„Licitaţia de toamnă” a casei Artmark a reprezentat primul eveniment de acest fel organizat în afara Bucureştiului. Evenimentul s-a desfăşurat simultan la Teatrul Naţional din Timişoara şi la Marriott Grand Hotel din Bucureşti.
Prima licitaţie profesionistă de tablouri din Timişoara s-a dovedit un real succes. Deşi organizatorii se temeau că bănăţenii, aflaţi în faţa primului eveniment de acest gen, vor fi simpli spectatori, lucrurile nu au stat deloc aşa. Colecţionarii de artă din Timişoara s-au luptat cot la cot cu cei din Capitală pentru achiziţionarea tablourilor. Licitaţia a adunat aproximativ 700 de persoane în cele două oraşe, care au avut în atenţie 139 de opere de artă aparţinând unor personalităţi marcante în arta românească a ultimelor două secole.
Cele mai scumpe tablouri au ajuns în colecţiile unor timişoreni, care au licitat prin intermediul telefonului, pentru a rămâne în anonimat.
Cea mai scumpă operă din „Licitaţia de toamnă”, „Trandafiriri sălbatici”, de Nicolae Grigorescu, a plecat de la 30.000 de euro.
Vezi galerie foto cu "Licitaţia de toamnă" de la Timişoara
După o luptă strânsă dintre colecţionarii din cele două oraşe, tabloul a fost vândut cu 52.500 de euro, la Timişoara. Al doilea tablou ca valoare a fost “Cârg la Brebu”, de Ştefan Luchian, care a plecat de la 30.000 de euro şi a fost achiziţionat cu 42.000 de euro.
„E o formă de timiditate a colecţionarilor de artă, care preferă anonimatul în contextul în care trăim. Este o perioadă dificilă, sunt persoane publice şi sunt reticienţi. E şi o regulă în lumea civilizată să nu liciteze direct cel care cumpără. E o formă de raporturi în lumea artei. La noi se sperie puţin şi de mass-media”, a declarat Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă din Timişoara.
Maria Grapini s-a luptat cu bucureştenii @N_P