Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea nu-i lege, e tocmeala

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 13 martie 2010 ·

Daca fotbalul romanesc va ajunge pentru a doua oara la judecata de la Lausanne, vina apartine Ligii Profesioniste, ale carei regulamente pot fi interpretate mereu in functie de interese. Doi baci scirtari s-au asezat la masa tratativelor, unul ardelean si altul moldovean (basarabean). Primul, considerat un as al managementului financiar in Romania, dar hent-careu in privinta administrarii unei echipe de fotbal. Surprinde afirmatia la adresa lui George Copos? Nu, deoarece calitatea unui manager se reflecta si in calitatea oamenilor cu care lucreaza. Or, oamenii lui Copos au reusit sa ia a doua teapa antologica in numai o luna. Prima cu Sapunaru, adus cu imprumut, pe bani, de la Porto, doar pentru a asculta glasul rotilor de tren. Este inadmisibil cum diriguitorii din Giulesti (y compris, George Copos) nu au stiut ca batausul din vestiarul portughez este suspendat pe intregul continent, nu numai in Portugalia. Acesta este baciul-scirtar ardelean. Cel moldovean se numeste Vasile Siman si s-a specializat in cresterea productiei de talente la hectar la Sportul Studentesc, pe care asteapta sa le vinda pe purcoaie de euroi. SI, pina atunci, le imprumuta cu tiriita, pentru ca baietii sa nu se piarda prin vajnicele confruntari de la Chiajna si Stejaru. Trebuie sa fim intelegatori cu Siman, fentat la inceput de corifeii tepelor din fotbalul romanesc. I-a scos in fotbalul mare pe Costin Lazar, Gigel Bucur, Mazilu, acum se chinuie cu Varga si Balan, iar tandemul mortal Ferfelea-Curelea face de zor joc de glezne, in speranta ca vor ajunge si ei in fotbalul mare inainte de pensionare. Asadar, baciul Copos si baciul Siman s-au asezat la masa tratativelor, pentru a rezolva problema Varga - Balan. Cit s-au tocmit ei in stilul caracteristic, perioada de transfer dusu-s-a. Ei, si ce-i? Liga lui Mitica este liga tuturor posibilitatilor, atita timp cit ligile inferioare mai sint in vacan

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 30 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 31 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°