Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan Geantă, vicecampion naţional de karate, la doar opt ani

Publicat in Adevarul, vineri 25 martie 2011 ·

Micuţul Ştefan a început să facă karate tradiţional de la şase ani şi după un an de pregătire a devenit vicecampion naţional la FudoKan.

Ştefan este un copil timid şi cu greu îl faci să vorbească despre performanţele sale. Mama sa povesteşte că în urmă cu doi ani când era la grădiniţă, reprezentanţii Clubului Miyamoto Musashi Dojo din Alexandria au mers prin grădiniţe şi au împărţit pliante. “Copilul a venit acasă şi a spus că vrea să meragă la karate. În octombrie 2009, l-am dus şi i-a plăcut foarte mult. Eu nu pot să îl oblig să facă ceva ce nu îi place. Ne-am gândit că oricum karatele este un sport disciplinat şi că merită să îl ducem”, ne-a spus mama băiatului. Părinţii au observat performanţele de la antrenamente încă de la primele ore petrecute în sala de antrenament. “Antrenorul ne-a spus că este foarte ambiţios şi acest lucru l-am observant şi noi după câteva antrenamente. Se supăra foarte tare dacă nu reuşeam să ajungem la un antrenament şi după, am făcut tot posibilul să nu mai lipsim”, mai spunea mama.

Vicecampion de la prima competiţie

Primul concurs la care a participat Ştefan a fost unul foarte important. Antrenorul Gabriel Guşter a mers cu un grup de elevi la Campionatul Naţional de Karate Tradiţional, care s-a ţinut în octombrie 2010, la Bucureşti. „La Campionatul Naţional de anul trecut, Ştefan, împreună cu Robert Coman şi Dragoş Rusu au ieşit vicecampioni naţionali la kata pe echipe”, ne-a spus şi Veronica Guşter, soţia antrenorului care se ocupă de club. La începutul acestei luni, băiatul a mers la faza zonală premergătoare campionatului Naţional 2011. „A ocupat prima poziţie a clasamentului atât la secţiunea kata individual, cât şi pe echipe şi va merge în iunie la campionatul naţional, care se va desfăşura la Cluj”, a mai spus Veronica Guşter. Înaine de toate competiţiile importante, antrenamentele sunt intensificate şi se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 22 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°