Regele a rezistat unui şuvoi de minciuni şi de jigniri.

S-a spus că mâine, în Parlament, Regele va cere reinstaurarea monarhiei. Că va face jocul lui Iliescu, al lui Voiculescu, al lui Patriciu sau al cine ştie cui. Că-i va replica preşedintelui Băsescu. Numai smintiţii pot crede aşa ceva.

Aruncaţi-vă ochii peste mesajele Regelui din aceşti 20 de ani - ca să nu ne referim la mai mult. Ele i-au cuprins pe toţi. Nu i-au pus pe unii împotriva altora. Nu a etichetat. Nu a înfierat. Nu i-a arătat cu degetul pe cei „buni" şi pe cei „răi". Adevărat este că în toată această vreme mulţi l-au transformat în pancartă, cu care, la o adică, nu s-au sfiit să le dea şi una în cap adversarilor politici. Regele a rămas însă deasupra acestor bătălii. Nu a luat în mâini stindardul unora ca să plece cu el la luptă împotriva altora.

Iată un singur exemplu. La începuturile lui 2001, proaspăt revenit preşedinte, Ion Iliescu a părăsit pentru o seară forumul Crans Montana pentru a da o fugă, nu departe, la Versoix, ca să se vadă cu Regele. Nu se ştie ce şi-or fi spus. Cert este că a urmat o reconciliere care, atunci, multora ( printre care şi subsemnatului) li s-a părut un compromis greu de acceptat. A urmat continuarea susţinerii de către Rege a cauzei euro-atlantice a României, în marile cancelarii ale lumii - activitate pe care o începuse încă de la venirea în funcţie a preşedintelui Constantinescu. Dacă azi România şi-a atins obiectivul, este şi meritul regelui ei. Asta este istorie. Restul, politică măruntă.

În tot acest timp, Regele a rezistat unui şuvoi de minciuni şi de jigniri. Nu şi-a arătat supărarea, nu a dat replica. În mod sigur, ştie bine lecţia înaintaşului său, Carol I. Nu multor monarhi ai Europei moderne le-a fost hărăzit să înghită atâtea broaşte râioase, câte i s-au îndesat lui, pe stomacul gol, de către clasa politică a vremii. Se spune că stăte