Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coplată la coplată la Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani?

Publicat in Adevarul, marți 29 ianuarie 2013 ·

În ultimii ani, pacienţii care au fost internaţi în cea mai mare unitate spitalicească din judeţ au plătit de fiecare dată taxa de externare de 10 lei.

Introducerea coplăţii în sistemul sanitar începând cu data de 1 martie, măsură care va viza doar internările, după cum dă asigurări ministrul Sănătăţii, nu este o practică nouă în anumite unităţi medicale. La Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani sistemul funcţionează de câţiva ani, de când fosta conducere a stabilit mai multe taxe, care sunt în vigoare şi astăzi.

Practic, de la intrarea pe uşa unităţii şi până la externare, pacienţii şi aparţinătorii acestora au parte numai de taxe.

Astfel, dacă taxa de vizitator în valoare de 5 lei a fost desfiinţată la începutul anului, celelalte taxe au rămas intacte. Intrarea cu maşina în spital te costă 5 lei, iar pentru documentele necesare la externare, respectiv bilet de ieşire din spital, scrisoare medicală, concediu medical sau reţetă, bolnavul mai plăteşte 10 lei.

În spital mai eşti taxat pentru efectuarea testelor psihologice, pentru obţinerea unei adeverinţe privind recalcularea pensiei, pentru întocmirea unui referat la comisia de expertiză medicală sau pentru copierea unor documente medicale din arhiva spitalului.

Aceste taxe au valori cuprinse între 30 şi 50 de lei şi au adus venituri de câteva milioane de lei spitalului.

Deocamdată, nu se ştie dacă se va mai aplica o taxă suplimentară la externare sau va rămâne cea care este în vigoare, lucruri care vor fi lămurite în următoarele zile.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 40 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

CUTREMUR de Florii, în zona Vrancea/Ce trebuie să faci în cazul producerii unui seism puternic

Gandul acum 35 minute
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineață, 28 aprilie, în ziua de Florii, în zona seismică Vrancea. Anunțul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP. Cutremurul a avut magnit

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 36 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 47 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 38 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum 58 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°