Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Poliţiştii caută resturi ale trupului micuţului cu câinii de cadavre/ UPDATE

Publicat in Adevarul, luni 17 august 2009 ·

Peste 10 poliţişti au început căutările la Rânca în această dimineaţă. De această dată, poliţiştii caută, cu ajutorul cîinilor de cadavre, resturile umane ale trupului lui Constantin Velcev.

Poliţiştii au reluat căutările pentru a găsi restul trupului pentru că la faţa locului au găsit doar părţi ale corpului. „Un număr de 12 poliţişti de la municipiu şi de la Criminologie caută în acest moment resturile trupului pentru că se ştie că au fost găsite părţi ale corpului. Avem şi 2 câini căutători de cadavre, de la Sibiu“ , a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Ieri după-amiază, un cioban care căuta zmeură a găsit rămăşiţe din corpul unui băieţel ce se presupune că este Constantin Velcev. Resturile au fost găsite la o distanţă de circa 8 kilometri de cabana unde a fost cazat micuţul Velcev. Anchetatorii cred că resturile umane aparţin băiatului pentru că hainele găsite coincid descrierii bunicilor. Trupul micuţului a fost devorat de animale, locul unde au fost găsite resturile fiind doar la 800 de metri de bârlogul ursului.

Rămăşiţele au fost duse la Bucureşti pentru a fi efectuate nişte teste pentru a afla cu certitudine cui aparţin. Constantin Velcev de 7 ani din Techirghiol a dispărut pe data de 23 iulie din staţiunea Rânca.

S-a mai găsit o părticică din corpul copilului

UPDATE: ORA 15.00 După ore de căutări, poliţiştii au mai găsit o părticică din corpul micuţului sfâşiat de animale. Aceştia vor relua căutările şi mâine. Inspectorul Daniel Tică de la Inspectoratul de Poliţie Gorj a declarat că „Am mai găsit o parte dar ne retragem pentru că s-a înnorat şi este foarte mult de mers“, a spus Tică.

UPDATE: Mama lui Constantin Velcev se află la Bucureşti unde îi sunt prelevate probe ADN ce urmează să fie confruntate cu cele ale rămăşiţelor găsite în munţii de la Rânca. Astfel, se va şti cu cer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 20 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Irina Begu s-a calificat cu emoţii în sferturi la turneul ITF de la Wiesbaden

Mediafax acum 32 minute
Irina Camelia Begu a reuşit joi să obţină calificarea în sferturile de finală ale turneului de tenis de categorie W100, de la Wiesbaden (Germania). Românca s-a impus greu, în trei seturi, cu 4-6, 6-1, 7-6 (2). În turul trei, Begu o va întâlni pe ucr

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°