Ţara noastră va ieşi din recesiune la finele lunii martie, a declarat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, citat de Mediafax, informează RealitateaTV. Creşterea economică va urma o traiectorie ascendentă de la un trimestru la altul, iar populaţia va simţi că situaţia s-a îmbunătăţit până la jumătatea acestui an, a mai spus domnia sa.
Jeffrey Franks a explicat: "Există întotdeauna un grad de incertitudine şi nu ştiu exact care va fi cifra de la sfârşitul primului trimestru, dar cred că indicatorii privind economia României sunt aproape universal pozitivi. Există şi unele excepţii, dar dacă ne uităm la producţia industrială, creşterea este foarte robustă, iar evoluţia exporturilor, de asemenea, foarte pozitivă".
El a arătat că indicatorii s-au îmbunătăţit constant în primul trimestru şi se aşteaptă la o creştere modestă a economiei după primele trei luni ale anului.
F.A. Ţara noastră va ieşi din recesiune la finele lunii martie, a declarat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, citat de Mediafax, informează RealitateaTV. Creşterea economică va urma o traiectorie ascendentă de la un trimestru la altul, iar populaţia va simţi că situaţia s-a îmbunătăţit până la jumătatea acestui an, a mai spus domnia sa.

F.A.