Scriitorului nu-i dau nimic, fiindca, dupa cum spuneam, scriitorul - si mai ales poetul - trebuie sa se hraneasca doar cu "nectar si cu ambra" iar daca nu-i convine, poate muri in pace. Scriitorul - si, cu deosebire, poetul - nu are nevoie de bani, fiindca el trebuie sa se hraneasca numai cu "ambra si nectar", adica vara cu dudele, corcodusele si visinile de pe marginea drumurilor, iar toamna cu nucile si gutuile de prin parcuri; iarna si primavara devreme, daca nu mai gaseste niscaiva porumbrele vinete prin hatisuri, dumnealui trebuie sa ajuneze, fiindca alte fructe nu sint si ajunatul ii face bine la inspiratie. Pe scurt, scriitorul - si mai ales poetul - poate muri fara grija, fiindca nimeni nu are nevoie de el. Nimeni nu are nevoie de el si, totusi, televiziunile, radiourile, revistele si editurile il cauta si il cheama. Prin urmare, chiar daca ratingul emisiunilor literare e sub nivelul marii iar tirajele nu sint astronomice, totusi patronii sus-amintitelor institutii umplu spatiul editorial cu el si librariile cu cartile lui, dind de mincare si librarilor ori difuzorilor. Dar scriitorului nu-i dau nimic, fiindca, dupa cum spuneam, scriitorul - si mai ales poetul - trebuie sa se hraneasca doar cu "nectar si cu ambra" iar daca nu-i convine, poate muri in pace. Chiar si mort, scriitorul roman cauta si spera ajutor de la redactorul, reporterul sau realizatorul cultural. Insa redactorului/ reporterului /realizatorului cultural ii e totuna daca pe poet il cheama Foarta sau Forta; cind e cautat sa i se anunte un subiect de presa culturala interesant, e nervos ca a fost trezit din somn iar cind e intrebat de scriitorul invitat daca a citit vreuna din cartile lui, ii raspunde mirat: "pai daca ti-as citit opera, cind as mai avea timp sa-mi fac meseria?". Scriitorul - si mai ales poetul - pleaca atunci ochii, coplesit de vina. Da, stie, nimeni din lumea asta nu are nevoie