Readucerea aminte de dimineaţă şi pomenirea scenariului de seară.

În numele primului, al celui de-al doilea şi, nu în ultimul rând, al celui de-al treilea meleu, Alexandru Tudor a poruncit oprirea meciului de la Cluj.

Spectatorii se adunaseră în număr mare, cameramanii erau toţi nevătămaţi şi, cel mai interesant, nicio valiză nu se arăta la orizont (oh, unde eşti tu, fugăritorule de autocare?!).

Preabucurosul Cadu a dat cu adevărat startul meciului. Cum o nevoie de fericire trebuie întotdeauna lăsată să curgă, nici Cadu nu putea să se scape.. pe el. Aşa că bunul nostru portughez a zburat artistic peste rândul de reclame, a stat la câteva poze pentru fotoreporterii de pe pistă şi, în final, că doar nu era să-i neglijeze, a mers şi spre galeria “şepcilor roşii”.

Preaîntunericitul Bornescu a văzut 0-1 în faţa ochilor şi nu s-a mai putut abţine. Preanorocosul Sougou a scăpat cu bine, în timp ce portarul clujean a dat startul primului meleu. Să fie primit.

Revenind la centru şi, inevitabil, la central, acesta le arată artistic, altfel nu poate, cartonaşul roşu lui Bornescu şi Cadu. Era ultimul gest al meciului de fotbal şi startul conflictului general. Meciul de la vestiare nu ştim sigur cine l-a câştigat, dar dacă-l cităm pe Tudor atunci a fost egalitate căci “meciul nu mai putea continua pentru că trebuia să elimin mai mulţi jucători de la ambele echipe”.

Deznodământul îl ştiţi, dar pentru acest final vă propun un mic scenariu. Să ne închipuim că Tudor arbitra finala Campionatului Mondial din 2006 dintre Franţa şi Italia. Stors de energie, avea de judecat celebra lovitură de cap a lui Zidane în pieptul lui Materazzi. Oare ce-ar fi decis Tudor, omul cu frică de meleu?

text scos din meleu de FotbalTop.ro Readucerea aminte de dimineaţă şi pomenirea scenariului de seară.

În numele primului, al celui de-al doilea şi, nu în ulti