Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Comisia de la Veneţia aşteaptă până la finalul lunii proiectul de revizuire a Constituţiei

Publicat in Mediafax, sâmbătă 28 septembrie 2013 · ·

Comisia de la Veneţia aşteaptă până la finalul lunii septembrie ca proiectul de Constituţie să-i fie înaintat spre analiză, după ce partea română i-a cerut să nu studieze varianta iniţială dorind mai mult timp pentru noi modificări, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Agenţia Mediafax a solicitat Comisiei de la Veneţia să precizeze în ce măsură va putea pune la dispoziţia autorităţilor de la Bucureşti un punct de vedere asupra proiectului de revizuire a Constituţiei în luna octombrie, cum anunţaseră liderii USL.

"În urma vizitei reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia la Bucureşti, în iulie, s-a stabilit ca autorităţile române să prezinte o nouă variantă de revizuire a Constituţiei înainte de sfârşitul lunii septembrie. Comisia de la Veneţia, ţin să subliniez, a dorit să studieze varianta existentă în luna iulie, dar Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei a cerut mai mult timp pentru modificări. Suntem încă în aşteptarea acestui proiect", a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei de la Veneţia, Tatiana Mychelova.

De la momentul adoptării în Comisia de revizuire a Constituţiei a proiectului de modificare a legii fundamentale, activitatea acestui for a fost suspendată.

Iniţiativa de modificare a Constituţiei a fost transmisă Consiliului Legislativ, care a prezentat la începutul lunii iulie un aviz cu o serie de observaţii aduse proiectului. Ulterior, propunerea de revizuire împreună cu avizul Consiliului Legislativ urma să intre în dezbaterea comisiei parlamentare, iar forma finală să fie transmisă spre analiză Curţii Constituţionale.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, declara în debutul sesiunii parlamentare de toamnă, pe 2 septembrie, că una dintre priorităţile legislative importante ale acestei Camere este adoptarea "cel târziu în luna decembrie" a propunerii legislative privind reviz

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea făcută de fugarul Paul al României, după ce a fost prins în Malta. Șansele să fie eliberat pe cauțiune

Ziare.com acum 24 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri, 3 mai, se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis au

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 13 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 11 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 14 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°