Zone Arena va continua să funcţioneze, în ciuda avertismentelor autorităţilor, care susţin că investiţia nu este autorizată, în timp ce proprietarul acesteia, Dorian Ciubuc, afirmă că a cerut documentele şi că le aşteaptă, iar evenimentele deja programate se vor desfăşura, însă cu restricţii.
Ciubuc a confirmat şi faptul că Zone Arena a funcţionat în lipsaautorizaţiei care să-i permită să continue amenajările şi săinvestească în reducerea nivelului de zgomot, fiind închiriatăpentru mai multe zeci de mii de euro organizatorilor unor concerteîn doar câteva săptămâni.
Zone Arena s-a lansat în primăvara lui 2010, prezentându-se ca"noua Mecca a distracţiei din Bucureşti", cu sute de locuri deparcare, cu o capacitate de 5.000 de oameni şi cu potenţialul de aorganiza expoziţii, târguri, concerte şi festivaluri.
La începutul lunii mai a debutat ca arenă de concerte pentrucâteva spectacole de nu prea mare anvergură, între care cel al unuicelebru cântăreţ grec pe nume George Dalaras, care a adunat circa2.500 de spectatori, şi cel al lui Goran Bregovic.
Seria concertelor mari de la Zone Arena a fost deschisă deshow-ul lui Bob Dylan din 2 iunie, la care au asistat circa 10.000de spectatori. Concertul, produs de Emagic!, a ajuns la Zone Arenadupă ce a fost anunţat, iniţial, pe Stadionul de Rugby "IolandaBalaş Soter".
Timp de o lună, din 11 iunie până în 11 iulie, Zone Arena a fostamenajat ca spaţiu pentru vizionat meciurile de fotbal de la CupaMondială. Simultan, în 18 iunie, Zone Arena, devenită "OraşulFotbalului" pe durata competiţiei din Africa de Sud, a găzduitshow-ul Aerosmith, organizat de Events. Promoterul român anunţaseiniţial că show-ul se va ţine în parcarea Romexpo, însă a fostmutat pe scena din Barbu Văcărescu.
Schimbarea a fost făcută cu doar câteva zile înainte de concert,nefiind timp suficient pentru modificarea afişelor din Bucu