În mai bine de un deceniu a pus pe picioare zeci de proiecte pentru tinerii din Maramureş. Printre cele mai cunoscute este festivalul „Oxen Fest“.
În cei peste 10 ani de proiecte derulate pentru tineri, Felix Hupka a reuşit să mobilizeze în jurul lui şi a evenimentelor pe care le-a organizat sute sau poate chiar mii de adolescenţi şi tineri din judeţ.
Încă din perioada gimnaziului, Felix a făcut sport de performanţă: ski fond la CS Baia Sprie. A practicat acest sport timp de şapte ani şi a reuşit chiar să se claseze pe locul patru la nivel naţional la categoria cadeţi. „Cred că de acolo mi se trage dorinţa de a lucra în echipă. Am văzut că doar împreună cu mai mulţi poţi face treabă cu adevărat bună“, spune băimăreanul.
Primul proiect, tradiţii de Paşte
„Mi-am dat seama că foarte mulţi dintre tinerii din ziua de azi nu mai pun preţ pe tradiţii. În loc să vopsească ouă se duc în club şi asta nu este în regulă. Riscăm să ne pierdem identitatea odată cu tradiţiile“, explică Felix. Avea doar 24 de ani când a organizat primul eveniment, de Paşte, pentru care a mobilizat mai bine de 40 de tineri care au vopsit ouă „ca la mama acasă“.
Încurajat de succesul obţinut, Felix a pus pe picioare prima organizaţie de tineret din Baia Sprie. Este vorba despre MADISZ, o organizaţie care reuneşte tinerii maghiari din oraş. „Surprinzător, avem şi foarte mulţi membri voluntari tineri români, care sunt la fel de implicaţi în acţiuni şi care cred în păstrarea tradiţiilor“, arată Felix Hupka.
A condus zeci de proiecte
Felix a pierdut de mult şirul proiectelor pentru tineri pe care le-a condus şi le-a implementat în Maramureş. Unul dintre cele mai cunoscute este „Oxen Fest“, un festival care a ajuns deja la a treia ediţie. „Are loc anual, în aer liber şi promovăm tradiţii şi muzică live. Pentru mulţi dintre participanţi a fost rampa de lansare