Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădiniţa 25 din cartierul Astra are saltele noi

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 14 septembrie 2009 ·

La sfârşitul săptămânii trecute, în faţa Grădiniţei nr. 25 din cartierul Astra a ajuns un camion încărcat cu nu mai puţin de 100 de saltele pentru pătuţurile copiilor. Aceste saltele reprezintă o donaţie a Organizaţiei Municipale de Femei a PD-L Braşov. „Am ştiut că în această grădiniţă nu au ajuns banii pentru investiţii, iar de aceste saltele era mare nevoie. Aşa că, împreună cu colegele noastre şi cu sprijinul unor sponsori am încercat să venim în ajutorul acestei grădiniţe. Aici au fost alocaţi bani pentru reparaţii şi igienizare, dar nu şi pentru dotări”, ne-a declarat preşedintele OMF a PD-L Braşov, consilierul local Carmen Ferghete Ţop. La grădiniţa „Lumea Copiilor” din cartierul Astra sunt înscrişi 252 de copii, dintre care 45 în clase cu program scurt şi ceilalţi în clase cu program prelungit. După cum spun e directoarea acestei grădiniţe, Mariana Popescu, nici aceste saltele nu sunt de ajuns, mai fiind nevoie de 68, dar este un început şi speră că se vor mai găsi asemenea sponsori generoşi.

Au început să fie livrate şi pătuţuri făcute de Regia Pădurilor Kronstadt

Mai multe grădiniţe vor beneficia în acest an şc olar de pătuţuri noi, care sunt realizate din lemnul şi cu angajaţii Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt. Primele 60 de pătuţuri au fost duse deja la Grădiniţa nr. 22 „Micul Prinţ” din cartierul Astra. „Patru dintre grădiniţe au fost mansardate şi s-au făcut reparaţii capitale. S-au creat spaţii noi pentru copii, iar aceste spaţii trebuie mobilate. Potrivit hotărârii consiliului local, mobilierul este furnizat de Regia Kronstadt. Sper că este un lucru bun şi părinţii vor vedea că am făcut grădiniţe frumoase pentru copiii noştri”, ne-a declarat viceprimarul Adrian Gabor. În următoarele câteva zile vor mai fi mobilate alte patru grădiniţe, nr. 19, 21, 22 şi 36, toate fiind mansardate în această vară, deci aveau nevoie de mobilier, l

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 54 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 36 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum 47 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°