Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce afaceri în franciză se vând cel mai bine pe timp de criză

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 august 2010 ·

Chiar dacă antreprenorii autohtoni sunt mai rezervaţi în a începe un nou business în perioada de criză, cei care se orientează către o afacere la cheie aleg domenii de activitate precum fast-food sau servicii, care necesită cheltuieli cât mai reduse de start-up.

În România, piaţa francizelor este volatilă şi nu sunt date certe legate de valoarea acesteia, spune Anton Constantin, preşedintele Asociaţiei Române a Francizelor, care estimează că pe plan local sunt în jur de 300 de francize şi de master francizori, din care mai mult de jumătate sunt străine.

"Cele mai căutate francize sunt în domeniul fast-food, chiar dacă nu sunt cele mai ieftine, pentru că toată lumea cumpără un sandvici, un hamburger. Acestea sunt urmate de cele din domeniul serviciilor."

Negociază cu francizorul

Anul acesta este un an bun pentru investiţii într-o afacere în franciză, pentru că se poate obţine un preţ scăzut la negocierea contractului cu francizorul care se încheie de obicei pe o perioadă de cinci ani.

"O mare greşeală a oamenilor cu bani este că nu ştiu să investească. Când vrei să cumperi o franciză trebuie să înţelegi tot conceptul. Pe de altă parte, nu ştiu să negocieze contractul de franciză. Investitorii trebuie să ştie că fran­ci­zorul trebuie să-i garanteze un minim de venit", mai pre­cizează Anton Constantin. El spune că în acest an nu vor intra pe piaţă francize noi, iar pentru anul viitor sunt preconizate patru nume mari din domeniul fashion, fast-food şi hotelier.

Cele mai cerute francize în această perioadă sunt cele a căror investiţie nu depăşeşte suma de 30.000 de euro şi au un orizont de timp pentru recuperarea investiţiei de unu până la maxim doi ani, afirmă Adrian Gheorghe, managing director al firmei de consultanţă în franciză ThinkBig International.

"Contextul actual de criză a adus un climat de prudenţă pe piaţa afacer

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 37 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°