Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eşecul „purificării“

Publicat in Adevarul, luni 26 martie 2012 ·

Cred că, deşi tardivă, Legea lustraţiei e bine-venită, cu condiţia modificării ei pentru a-i cuprinde pe cei pe care îi ocoleşte, iar metamorfoza CNSAS este vitală. Altfel, vorbim vorbe...

Nu trebuie să fii geniu politologic, ci doar atent la evoluţiile din ultimele două decenii şi ceva din spaţiul Europei de Est, ca să observi că în ţările ex-comuniste care au practicat un anume proces de lustraţie - incluzivă sau excluzivă - tranziţiile au fost mai scurte şi mai reuşite. Sigur, acesta nu a fost singurul factor care a grăbit evoluţiile, să ne gândim că în cele mai multe, la căderea comunismului, societatea civilă era cristalizată, dar fără îndoială un rol de catalizator lustraţia l-a avut. În ciuda faptului că Proclamaţia de la Timişoara, care propunea o lustraţie severă, a fost semnată de mai multe milioane de cetăţeni, la noi, de lustraţie „a tot fost vorba", dar „fapta" s-a produs recent. În fapt, tardiv şi într-o formă care lasă să scape printre ochiurile sale pe ultimii pe care i-ar mai fi putut afecta, „lupii tineri" din activul UTC şi UASCR. Era cât pe ce să-i prindă măcar pe aceştia, dar parlamentarii Puterii şi-au dat seama, la votul final, că sunt cât pe ce să aplice procedura lustraţiei proaspătului premier! O lustraţie care-l mai priveşte doar pe dl Ion Iliescu - şi asta doar dacă mai vrea să fie parlamentar sau ministru! - nu văd la ce poate servi. De altfel, cazul fostului preşedinte ar fi trebuit rezolvat de Justiţie, ducând până la capăt procesul Revoluţiei şi/sau pe cel al mineriadelor.

În 2000, după „lupte seculare care au durat un deceniu", a fost adoptată celebra „lege Ticu" a „deconspirării Securităţii ca poliţie politică şi a accesului la propriul dosar". Un proces pornit cu stângul. Proiectul de lege a fost atât de modificat în Parlament, încât legea a rămas practic „fără dinţi", aşa că iniţiatorul şi-a retras paternitatea. Id

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 7 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 5 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 6 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 12 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 9 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 12 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

9°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°