Manifestare istorica incitanta prezentata de un celebru profesor englez, la Iasi. Astfel, Centrul de Studii asupra Comunismului si Postcomunismului (CSCP) în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), Fundatia Konrad Adenauer si Facultatea de Istorie a Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) deruleaza conferinta "Televiziunea BBC si Revolutia Romana din 1989", sustinuta de prof. univ. dr. Dennis Deletant. Evenimentul este programat vineri, 23 noiembrie 2012, ora 17.00, în Corpul H - Casa Catargi, Sala H1 de la Cuza. "Interesat de cultura si Istoria României înca de la jumatatea anilor 1960, profesorul Deletant a facut diverse stagii de pregatire si de cercetare în tara noastra pâna în 1988. În acel an, a fost declarat persona non grata de catre autoritatile de la Bucuresti, ca urmare a comentariilor critice facute în presa britanica la adresa regimului comunist. A revenit în România în decembrie 1989, în contextul prabusirii dictatorului Nicolae Ceausescu, având calitatea de consultant al
televiziunii BBC. În cei aproape 23 de ani de la caderea comunismului, acesta a vizitat frecvent România, inclusiv Iasul, fiind o prezenta constanta pe scena stiintifica si editoriala de la noi. A devenit unul dintre cei mai cunoscuti cercetatori ai istoriei României anilor 1940-1989, contributiile sale fiind esentiale pentru întelegerea istoriei regimurilor dictatoriale si totalitare românesti", arata Ovidiu Mihaiuc, secretar al CSCP. Pe de alta parte, printre lucrarile realizate de catre istoricul britanic, amintim: "România sub regimul comunist - 1997, "Ceausescu si Securitatea. Constrângere si dizidenta în România anilor 1965-1989" - 1998 sau "Teroarea comunista în România. Gheorghiu-Dej si statul politienesc, 1948–1965".
Manifestare istorica incitanta prezentata de un celebru profesor eng